luni, 22 august 2011

jurnal de bord: 22 august

Crin Antonescu afirma disperat ca "partidul-stat apasa pe butoanele saraciei si fricii", ca si cum aceste butoane n-ar exista si-n tabloul sau de bord. Aceasta gandire este falsa intrucat comportamentul celor care se bat in alegeri nu lezeaza democratia atata timp cat cetateanul intra singur in cabina de vot! De ce este de condamnat votantul daca e luat de acasa in carca, cu gipanu' sau autobuzu' si dus la sectia de votare? Sau cand este mangaiat, plimbat, hranit bine ori i se astampara setea? Cine se opune ca omul sarac sa primeasca un dumicat, il starneste impotriva democratiei anuland putina munca depusa pentru ridicarea constiintei lui. Dreptul la vot este un fel de proprietate cu care ai voie sa faci ce vrei, daca ai cel putin 18 ani impliniti. Poti sa nu votezi, aratandu-ti astfel dispretul fata de toti politicienii (cum s-a intamplat la Baia Mare unde s-a mers la vot unul din trei), sau sa votezi cu cine vrei din obligatie de partid, constiinta ori... sa-ti vinzi acest drept. Poporul roman a stiut sa faca pasul inainte cand a iesit pe strazi si a dat jos dictatorul. Si-l va face iar, daca o noua forta politica va avea nevoie de sprijin sau va trebui scoasa una mai veche, in suturi, din ring. Atat timp cat statul nu se conecteaza si la nevoile cetateanului, cand politica in ansamblu este tot o apa si-un pamant, faptul ca niste voturi au inclinat balanta intr-o parte sau alta, poporul, "cel vinovat", stie ca nu a amenintat viata fiintei umane, ci doar si-a aparat-o pe-a sa.
De ce sa fie vinovat cetateanul ca nu-ntelege presupusul bine ce zici c-o sa-i faci intr-o zi, si daca-accepta pe cel ce-i alina foamea acum? Vinovat esti doar tu fiindca n-ai stiut sa-i explici! Orice om asteapta un semen pentru care sa fie dispus sa se sacrifice orisicat.
Incerc si eu sa conving si-ntalnesc oameni gata convinsi, dar care nu inteleg cum de cei multi se retrag in masa si nu au pasare? Intalnesc oameni vanduti in intregime, ce n-au vandut doar petecul, stampilat, din hartie. Avem oare dreptul sa judecam nestiind prin ce-a trecut cel descult, ce-a auzit, vazut sau simtit? I-am putea, ca masura, interzice votul, dar am incalca drepturi pentru care nu demult s-a murit! Ori... sa nu mai primeasca! Dar putem sa-i pazim pe cei care strecoara noaptea sacose prin gard? Putem face o regula noua: cine daruieste o paine, in afara de vorbe, sa fie ucis! Si-am putea ucide profesori, ori doctori, prelati? Ne-am putea ucide copiii, vecinii ori nasii? Inseamna sa fii fara pata, inseamna cu piatra s-arunci si... cine-i curat? De raspunde acuma vreunul, de are curaj, o sa i se strige in cor: "Esti curat fiindca n-ai fost manjit. C-ai stat la o parte si de-aia! Ia intra in joc, primeste puterea sa scrii un banal 8 in dreptul celui ce cu matura da si trebuie cineva sa-l ponteze... Intra-n sistemul puterii si vezi: poti rezista spagilor de tot felul cand cu ochii-ti curati vezi ce fac cei de deasupra si de dedesubt? Cand pana si Dumnezeu ii ia pe cei mai buni dintre noi si ne ingenuncheaza in incercari pentru-o ipotetica clipa de-apoi...?"

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

nu facem atac la persoana