sâmbătă, 30 iunie 2012

pulsul in virtual: 30 iunie 2012


Ioan Peia:
Şi, pe ăia, pe sus-zisa Uniune, ce să-i/s-o mai ia cu scrupule democratice pe sub buric, dîn cauză dă noi? Au multe pe cap. Aşa că, dacă o amărîtă de ţară provincială, ca România, va reveni la veşnicul ei statut de paşalîc politic, condus de despoţi, e în ordinea firească a lucrurilor, nu mai impresionează pe nimeni. E mult sau puţin pentru noi, cei care suportăm această nouă cădere în amărăciunea unei alte ratări în plan istoric, anume aceea de a fi un popor fără busolă, silit să-şi lase capul în pămînt? pe voi, expatriaţilor, vă doare-n cutare loc de viaţa noastră. nu ne mai rămîne decît să sperăm că, undeva, în zonele misterioase ale cosmosului, există un ineluctabil spirit al echilibrului, care va da tuturor ceea ce merită.
Şi, poate, chiar în viaţa asta.
cît va mai suporta poporul ăsta hachiţele lu băsescu, pînă va da cu el de pămînt?

Andrei Florian
Justitia, desi proasta si corupta, este de partea celui care o plateste mai mult, adica independenta.Acest Guvern este total impotent si format dintr-o adunatura de impostori. Din fericire, toamna se numara bobocii.

Epigramist
Bine ca macar se face cucuruzul in Romania anul asta.

Stelian Platon
Un zbor pe verticală nu mai vine
Atunci când nu mai ai un simțământ (...)
Căzuți neputincioși printre păcate,
Nu mai suntem demult ai nimănui.
Degringolați desprinși dintr-un nucleu
Strigăm pe cei plecați, să ne invite.


solitaire
e ciudat să stai între animale
care nu latră nu saltă nu fac agitaţie
încrederea este un sentiment care
se cîstigă în timp
ceva care începe cu a permite sau nu
de cîteva zile sunt într-un du-te vino
mă simt eliberată condiţionat
din propria mea libertate de către un alt prizonier

Ovidiu Vasile Nyilas
În turme se combină mulțimile vasale
Trăind în nefirescul nevoii de mâncare
Născute vii se mișcă, respiră și trăiesc
Pământului fac umbră și nu gândesc, muncesc
Structura de la baza formării omenirii
Se pierde în dorința de-a fi deasupra firii
Iluzia dreptății care și-o face lumea
Uitând în toată seara să-și spună rugăciunea

Am aceleași frustrări ca înainte de 89 și văd oamenii cum o duc mai prost regretând orânduirea dinainte.Ce pot să am altceva decât un gust amar și cum să mă detașez decât făcând haz de necaz spunându-mi părerea și sperând la mai bine.Ce respect pot să mai am eu pentru oricare politruc tânăr sau vârstnic, pentru care fapte să-i respect eu?Sănătatea zero, învățământ zero, industrie zero...calitatea vieții zero dar politică cât cuprinde fără nici o responsabilitate.Și uite-așa de 20 de ani.


Ion D. Sîrbu
“Nu ni se potriveşte nici un model extern de civilizaţie: nici cel sovietic, nici cel american, nici cel nipon sau german. Ar fi trebuit să fim lăsaţi să creştem organic, dinlăuntrul nostru. Cred că schema de bază, arhetipal-seminală, a fiinţei noastre se găsea undeva în duhul vechiului sat valah: care sat, murind cu zile, ne-a lăsat de izbelişte, la mijloc de drum, între preistorie şi electronică. Nu avem un pattern, creştem şi descreştem aiurea, după legi haotice, stejari în ghivece, lupi în seminare marxiste, ingineri căutând petrol şi oţel şi negăsind decât cimitire de folclor şi limbă.” (Jurnalul unui jurnalist fără jurnal).

Octavian Racu
Comunism-capitalism este o falsă construcţie. Atât “comunismul” (de fapt, economia planificată), cât şi capitalismul reprezintă modele a economiei industriale. Dacă pornim de la origini, atât liberalismul, cât şi socialismul sunt doctrine de stânga. Între binomul liberal-socialist de stânga, a treia cale este dreapta autentică - îşi are rădăcini în societatea de până la Revoluţia Franceză din 1789.

GD Toma:
chiar şi în cazul celui mai puternic prădător şi nesătul animal, toată capacitatea sa de a distruge rămâne, totuşi, la o limită de la care el se va simţi satisfăcut, astfel că viaţa, Natura din jurul său, îşi continuă mersul către un firesc invariabil. La nivelul animalelor în general, exclusiv Omul, avem de a face cu Fenomene Sociale. În timp ce, la nivelul Societăţilor Omului, avem de a face cu PseudoFenomene Sociale (Realitate numită în mod impropriu Fenomene).Există oameni pe care, la o mare durere, Natura i-a lăsat să aibă comportamente contrarii. Unul simte nevoia de a avea un umăr pe care să plângă. Altul, dimpotrivă, se închide în el însuşi, îşi găseşte refugiu în singurătate. Caz în care, pentru acesta din urmă, insistenţa unuia care gândeşte că face un bine dacă îl secondează în durerea aceea, este, în realitate, un deranj, un alt motiv de tulburare. Oamenii fiind de maniera că, deşi sunt în situaţia aptă să-i asigure, să-i garanteze tot ce ţine de satisfacţiile Condiţiei Umane, ei tot s-ar băga peste viaţa personală a altora, a Societăţilor. O demonstrează puzderia de oameni foarte bogaţi. Să luăm ca exemplu pe Gigi Becali, despre care se spune că este milionar şi răsmilionar. Un singur milion de euro i-ar fi poate prea mult ca să-i asigure o viaţă personală din care să nu-i lipsească absolut nimic din toate câte ar însemna Condiţia Umană, inclusiv lucrurile esenţiale: confort şi timp liber la dispoziţie (timp pe care să şi-l ocupe stând alături de familie, cu a citi o carte, a asculta o muzică, a vedea un film, a admira o floare, a contempla un asfinţit de soare, a merge prin ploaie etc.) Totuşi, vedeţi?, nu o face. Dimpotrivă. Îşi îngroapă viaţă într-o nesfârşită goană după… habar nu am ce, iar această implicare obstacolează pe altul care, dacă nu s-ar implica într-o anume activitate, ar fi sortit să moară de foame, pentru că nu are un patrimoniu apt să-i asigure şi să-i garanteze satisfacţiile Condiţiei Umane.
Avem a face, în cazul României de astăzi, cu una dintre cele mai grave calamităţi din câte a cunoscut sărmanul Popor Român. Nu există statistici exacte, dar nici nu ar fi credibile, devreme ce ar veni de la Bucureşti. Este cert, însă, că APROAPE UN SFERT DIN POPULAŢIA ROMÂNIEI a fost izgonită, ca, în locul ei, iată, să fie aduşi străini – de aici încă un şi mai mare rău care va pălmui Poporul Român foarte straşnic (Poporul Român deja avand destule probleme legate de existenţa/prezenţa diverselor etnii din România). În fine, toate lucrurile nenorocite pe care le-am evidenţiat până aici sunt Efecte ale Legilor impuse ca şi Scop (contrare Legilor impuse ca şi Mijloc prin care Poporul Român să beneficieze cel puţin în paralel cu beneficiile pe care le-ar avea Statul, dacă nu şi mai mult).

Ion Iliescu:
Suntem în cel de-al cincilea an al unei crize multiforme, care nu dă semne că se îndreaptă spre un final. Este o criză mai gravă şi cu efecte mult mai profunde decât Marea Depresie din 1929-1933. Şi, ştiind că acea criză s-a încheiat, de fapt, cu cel de-al Doilea Război Mondial, nu înainte de a aduce la putere forţe extremiste şi guvernări totalitare, modul în care acţionăm pentru depăşirea actualei crize nu mi se pare dătător de speranţe. Nu sunt foarte convins că am tras toate concluziile care se impuneau din acea criză, prima a unei lumi în curs de globalizare. În principiu, globalizarea ar fi trebuit să fie un joc din care toată lumea câştigă, deşi nimic nu ne îndreptăţea să facem această afirmaţie. Globalizarea a fost doar un instrument de extindere a pieţelor la nivel global, de deschidere a noi pieţe, aşa cum s-a întâmplat imediat după prăbuşirea comunismului, şi de accelerare a procesului de polarizare a bogăţiilor între naţiuni, şi, în interiorul lor, între cetăţeni. Să nu înţelegem de aici că globalizarea a avut doar efecte negative, doar că cele negative sunt mai multe şi mai periculoase, iar cele pozitive încep să fie anulate de durata şi de amplitudinea crizei. Clasa de mijloc presupune un set de valori politice, morale şi etice, o anume educaţie, un angajament civic. Este un garant al democraţiei. Şi, din păcate, democraţia este una dintre principalele victime ale acestei crize. Şi cu ea, buna guvernare.Asistăm la creşterea violenţei sociale, la revenirea mişcărilor extremiste de dreapta,la o retragere a cetăţenilor din viaţa publică, la un refuz al politicii, o creştere a ceea ce numim „sărăcie din muncă”, adică sărăcirea accentuată a celor care au un loc de muncă.S-a îngustat aria de recrutare a elitelor politice şi administrative, criteriul de selecţie pentru spaţiul politic devine preponderent banul, partidele politice sunt mai jos ca niciodată în ochii cetăţenilor. Dacă ar apărea un nou model democratic, cu mai multă democraţie directă, făcută posibilă de noile tehnologii informaţionale, ar fi un progres. Deocamdată acest nou model democratic nu se vede la orizont, ci doar dezamăgirea oamenilor creşte. Nu există alternativă la statul redistributiv, dacă vrem să combatem cu adevărat sărăcia. Polarizarea scandaloasă a veniturilor, justificată de unii prin faptul că bogaţii creează locuri de muncă, nu mai poate fi suportată. Oamenii nu au nevoie de caritate, ci de solidaritate. Iar statul este locul în care se organizează şi funcţionează solidaritatea. Ştiu că nu sună tocmai corect politic, dar experienţa perioadei interbelice arată că atâta vreme cât statul şi-a exercitat misiunea redistributivă, sărăcia, inegalitatea şi polarizarea au fost mici, guvernarea bună, ataşamentul cetăţenilor la democraţie mare. Când statul a renunţat la acest rol, lucrurile s-au degradat rapid.

Doina Manea: 
vrem prosperitate pt. oamenii acestei țări. Nu știu calea. Dar nu putem să fim ca o Somalie, fără guvern. Vom vedea. Vom ieși din această dilemă

vineri, 29 iunie 2012

Procese de gandire prezente in lumea animala


Scris de Discipolul

Procesele de gandire sunt prezente si dincolo de speciile de primate. Se pare ca aceste insusiri atribuite doar omului pana nu demult sunt prezente si la alte specii de animale. Delfinii, cainii, elefantii au uimit nu de putine ori cu adevarate lectii in acest sens.
Creierul delfinului poseda legaturi neuronale complet diferite de primate, in special putem numi neocortexul, esential pentru functiile superioare cum ar fi rationamentul si gandirea constienta. Delfinii sunt atat de indepartati de oameni in arborele evolutiei incat oamenii de stiinta considera ca un stramos comun ar fi posibil sa fi existat in urma cu 95 de milioane de ani in urma. Si cu toate acestea, cand vine vorba de inteligenta comportament social si comunicare, unii cercetatori pozitioneaza delfinul mai aproape de specia umana decat maimutele. 
"Delfinii inteleg concepte, cum ar fi zero, concepte abstracte. Ei fac tot ceea ce fac si cimpanzeii bonobo" a declarat Lori Marino, un neurolog de la Universitatea Emory, specializat in cercetarea delfinilor. "Sunt atat de diferiti de noi si ne plac atat de mult in acelasi timp".
In ultimii ani, cercetatorii au descoperit ca procesele de gandire la animale nu reprezinta acelasi lucru si pentru oameni. Nu numai primatele sunt inteligente.
"Creierul delfinului nu arata la fel cu creierul omului, spune Marino. In plus, ei nu au capacitatea si caracteristicile la care ne gandim atunci cand vizam un individ din specia umana".
Delfinii se recunosc in oglinda si au un simt al identitatii sociale. Ei stiu cine sunt ei si au un sentiment de apartenenta la grupurile din care fac parte. Delfinii interactioneaza intre ei si inteleg imediat starea de sanatate a unui semen al lor.
"Inteligenta animala nu este un lucru rar intalnit" a declarat Duke Brian Hare, un cercetator care studiaza maimutele bonobo, considerate a fi cea mai apropiata ruda a omului. "Ganditi-va la specii ca la un set de instrumente, a continuat el. Unele specii au un ciocan performant, altele o surubelnita uimitoare. Spre exemplu, instrumentul cainilor este observarea obsesiva a oamenilor si capacitatea de a intelege comunicarea umana. Putem aminti doar cat de bine executa comenzile facute cu mana sau prin cuvinte scurte. Astea sunt particularitati pe care rude ale noastre mai apropiate, cimpanzeii, nu le fac."
Elefantii pot fi si ei amintiti. Ei empatizeaza, se ajuta reciproc, lucreaza impreuna. Intr-un studiu organizat sub forma unui joc, in care animalele trebuiau sa traga de capetele opuse ale unei sfori pentru a declansa un sistem care le recompensa cu alimente, elefantii au avut rezultate mai bune decat maimutele. Testul a fost facut de catre o fundatie din Thailanda. S-au constatat deasemenea reactii mai bune ale elefantilor in situatii de urgenta, pentru salvarea unui elefant cazut intr-o groapa.
Daca prezenta gandirii constiente se face simtita la animale, dezvoltarea ei a creat unicitatea fiecarei specii in parte.

joi, 28 iunie 2012

pulsul din virtual: 29 iunie 2012


Maria Cozma 
Eu ştiu că Ţăranii Români au dus-o greu în toate vremurile. Eu ştiu că Ei sunt forţa divină, care dă pământului suveranitate pentru parveniţi şi lingăi; EI nu migreză niciodată şi îşi frâng în pumni lacrima pentru orice conducător, plesnind de ruşine când copiii le pleacă din „ogradă” în ţări străine. Doar Ţăranul Român simte pulsul istoriei pentru că inima-i bate rădăcina vieţii. Şi...mai ştiu că Mama a închis ochii în praful de cenuşă românească, fără să fi gustat o zi de vacanţă, muncind înrobită de pământ ca toţi Semenii dânsei. Da! Marea majoritate a Ţăranilor Români au gospodării frumoase, dar cu ce preţ??? Cu alte cuvinte aş vrea să spun că Ţăranii Români nu au fost liberi niciodată, mereu exploataţi pentru camapniile electoarale şi loviţi în chiar propria-i conştiinţă, cea de a fi drepţi, adică adevăraţi români. Scriu cu nume propriu, Ţărani Români, pentru că ei sunt sfinţii României, suferinţa făcându-le parte din destin, iar patria icoana la care se închin în tremurul fiecărui Răsărit de Soare.

Net Gabi
Dincolo de toate luptele politice,antipatii simpatii personale vizavi de lideri, puteti sa imi raspundeti cu un simplu da sau nu la o intrebare simpla : voi personal si valoarea voastra ca intelectuali este reprezentata de un plagiator... ? nu vreau dezbateri,pentru ca moralitatea nu are nuante de gri...
Stii totusi ca ganditori sunt multi doar ca neavand pregatirea potrivita fie nu pot ajunge acolo unde ar putea sa faca lucruri folositoare,fie la fel neavand pregatirea potrivita nu detin ''cheia'' aplicarii a ceea ce gandesc. Cred ca una fara alta nu se poate,iar secretul unui adevarat lider consta in gandirea si pregatirea lui in interiorul unui cerc al moralitatii si principiilor care ii permite sa se considere model si sa pretinda celor din jur sa creada in el si sa il urmeze. Pentru moment avem in Romania doar jumatati de masura in care incercam fiecare din noi sa ne ''fit in'' noi insa (nu cei ce se pretind lideri) fiind cei care suntem gata sa facem rabat de la valorile noastre pentru a crea o falsa imagine ca este ceea ce ne dorim. Cred ca suntem intr-o perioada de negare a evidentelor doar pentru ca ne dorim ''liniste''. As dori totusi sa nu uitam ca ''linistea''mintii lasa cale libera negurii morale... Este totusi ceea ce ne dorim cu adevarat...?

bujold
Ce blestem ne apasa pe noi, romanii, de incep, toti cei care ajung in functii vremelnice in statul roman, sa aiba tendinte dictatoriale? Exista, cumva, o otrava in aer care le afecteaza gandirea rationala? E o problema de sange latin?

luciansarbu
Tot în ultimii ani am aflat de fel de fel de cunoscuți, altfel „băeți” de treabă, că lucrează la SRI, unii încercând chiar să racoleze pentru diverse tâmpenii (și știu bine ce vorbesc când zic tâmpenii... cretinisme de-a dreptul, oligofrenisme) persoane din anturajul meu.
Aceste mici întâmplări m-au convins de faptul că serviciile secrete chiar dispun de o grămadă de bani pe care îi toacă pe fel de fel de nimicuri. O grămadă de neica nimeni și tăietori de frunză la câini au o situație privilegiată în cadrul lor și întrucât au dus-o bine sub Băsescu, se tem că orice schimbare se va face în defavoarea lor. De aici războiul informațional, de fapt dez-informațional, care pare să nu se mai termine.

mihail rujoiu
O ce lume, adanca lume,
Care totusi mai spera
Sa fie toate mai bune
In viata asta de sera.

florin  marian fanuica
In jur vad mai mult lacrimi. Putina fericire.
E tot mai neagra viata. Sarmana omenire.
E lumea tot mai mica si viata-i fara rost,
A fost frumos odata! Nimic nu e cea fost!

constantin gheorghe
Dar dacă productivitatea românilor e la jumătate faţă de media europeană, de ce salariile nu sunt la acelaşi nivel? Pentru că şi-au găsit proştii de pe care să ia zece piei?

alexandrinna aianis
Dintr-o tara bogata am ajuns pe ultimul loc din Europa, cu 50% din populatie sub limita subzistentei; este CORECT? din cauza cui? din cauza celor care i-au furat! Am strans cureaua si am suferit pana in 89 ca sa ce? ca sa aiba unii ce sa fure? si pentru ca populatia a strigat jos hotii, a fost injurata, fugarita si batuta de jandarmii tradatori de parinti si frati!

Pe inimă



Scris de Mihnea Măruţă

România are nevoie să tacă pentru o zi. Îmi doresc să rămână fără curent companiile de cablu tv, emiţătoarele radio şi furnizorii de internet, să se închidă tarabele cu ziare şi, pentru o zi, constrânşi de acest sevraj mediatic, să vorbim unii cu alţii despre dragoste sau despre mâncare, să ieşim pe stradă fără nici un drum de făcut, să citim zece pagini dintr-o carte, să stingem veioza mai devreme.
Presa caută din ce în ce mai puţin răul din societate: acum îl fabrică ea însăşi. Ne-ar trebui o presă a presei, pentru că, din spatele camerelor şi din faţa laptopurilor, vin avalanşe continue – atac, apărare, comentarii – care ne desfiinţează omenia. Ni se aşază direct pe inimă şi ne tulbură fiecare minut. Liniştea e o limbă moartă.
Nu se înfruntă dreptatea cu nedreptatea, ci două vehemenţe mincinoase, două prelungiri ale unor tipare care nu ni se potrivesc. Se ciocnesc trecutul nerezolvat cu un prezent eşuat şi ambele au pretenţii de viitor corect.
Prietenii se ceartă şi se despart pentru că văd diferit o operaţiune de PR, părinţi cu copii mari se transformă în propagandişti de reţea, creativitatea ni se risipeşte pe ridiculizare şi ajunge să pută a zeamă de tomberon. Totul e un spectacol al urii cu pretenţie de flamură neprihănită.
Totul ni se aşază pe inimă şi ne-o alarmează: suntem gata oricând de o ripostă, de un dos de palmă pe forum, de un cap în gură meşteşugit pe Facebook. Ne despart spaima de a nu ieşi din albiile săpate în minţile celorlalţi, teama că, dacă am ceda o nuanţă, am putea pierde poziţiile cucerite anterior, frica de a ne trezi în eventualitatea unei reinventări de sine.
România are nevoie să tacă. Să fie linişte chiar dacă, a doua zi, totul se va relua ca un film isteric pus pe pauză. Să vorbim unii cu alţii, să ne mai respire inimile.

miercuri, 27 iunie 2012

pulsul din virtual: 28 iunie 2012


conu misu
Ura aparent bolnavă (nu bag mîna în foc că la unii nu ar fi nevoie de tratament), în fapt metodă bine pusă la punct, nu permite funcționarea normală a societății. Domnia judecătorilor nu se instaurează peste noapte, întîi frăgezești lumea cu “modele morale” și inchizitori din oficiu, figuri încruntate, maxilare scrîșnite, cu activiști reformați și roboței noi, după care faci “reforma”, cu accent special pe justiție. Mă supără aroganța deplină care pare singura formă de adresare pentru presupuși intelectuali. Seamănă cu aroganța la o față bisericească, exact opusul chemării. Dacă ai ceva de spus despre care crezi că e de interes general, atunci nu degaja prin toți porii un dispreț imens pentru “prostime”. E un indicator sigur al lipsei de onestitate.
Tipul respectiv de comportament nu e inventat, nu li se introduce prin cursuri Soros, cel mult li se accentuează, iar alții îl preiau prin mimetism admirativ. Adică tot atîtea criterii de a nu-i suspecta de suficientă profunzime (excelenta ilustrare o avem prin modelul de filozof hedonist – politician flușturatic, musiu Pleșu). De ce ar avea indivizi ca aceștia mai multă trecere la urechea nației? Numai pentru că sînt organizați ca să ocupe instituții academice, culturale și unele politice aferente? Pretenția că muncesc cu mintea (“Mircea, fă-te că lucrezi”), concepînd strategii pe care doar trebuie să le culeagă politicienii pentru a ne merge tuturor mai bine e mai periculoasă decît ghidajul extern. Impostura (sau pe aproape, uneori e doar superficialitate imposibil de depășit pentru că sînt prea ocupați cu… socializarea), lipsa de asumare a răspunderii pentru un model greșit, după ce efectele s-au simțit cu vîrf și îndesat, nu sînt doar momentele unei nefericite conjuncturi, ci patul germinativ pentru gogurădulescizarea continuă. Cum se poate ieși din strînsoarea asta care nu are nimic democratic, academic, nimic întîmplător cînd vine vorba de sprijinirea unor acțiuni politice cu efecte pe termen lung, cînd au acum batalioane de asalt ong, sute de canale de dezinformare în masă, cînd confortul multor slujbași indirecți (1. plătiți de stat; 2. foarte conștienți de adevăratul lor rol) ai societății civile depinde de continuarea acestei maladii ? Dilemă mult prea veche, doar că nu e nici o dilemă, așa ar trebui să o vedem noi, eventual căzuți în admirație. Se fac în continuare că lucrează și le merge.

noradamian
Există sau nu, stat de drept în România? Răspunsul vine din partea instituţiilor. Gradul de subordonare politică instituţională arată măsoară calitatea de drept a statului. De sub discursurile partinice cu privire la aşa-zisa separare a puterilor, răzbate însă, permanenta strădanie a politicului de a-şi adjudeca instituţiile statului. De fapt, societatea actuală nu s-a reformat în cei douăzeci şi doi de ani, doar s-a autoformat într-un stil buruienos şi pe alocuri sălbăticit, cât a fost posibil sub această zodie a duplicităţii politice întreţinută prin media. N-a avut sprijinul ONG-urilor-  cele mai multe, puşculiţe, sau  simple anexe politice cu misiuni politizante. Treptat, tot mai mulţi s-au desprins din corpul societăţii intrate în derivă politică. Acelaşi fenomen şi în instituţii, unde, sub presiunea politizării, mulţi au devenit obedienţi şi săritori la comenzile politice iar unii au intrat în jocuri murdare şi profitabile. O parte a societăţii e formată din supravieţuitori, moral şi profesional, în orice vreme. Aici e şansa regenerării unei societăţi dominată de corupţie prin politizare. Aici e şi rădăcina firavă a statului de drept mereu în pericol de a fi înăbuşită de vegetaţie parazită, adică şansa regenerării instituţionale
În întregul ei, clasa politică actuală poartă răspunderea regresului democratic degenerat până la agresiune şi primitivism.

Maria
A venit vremea să se limpezească odată apele. Să plece navetiştii şi traseiştii, apoi îi numărăm pe cei cu convingeri şi principii puternice, autentice. Mie mi-e imposibil să-mi continui drumul cu duplicitari şi oportunişti politici.

costi rogozanu
in acest moment România însăşi seamănă cu un tip care se automutilează voluntar. Asta în condiţiile în care are oricum sute de probleme mai grave. Mai rău e că mi se pare că a şi început să-i placă. Mă uit la politicienii cu spume la gură, la ziariştii care vor “băsişti” fripţi sau pe Năstase acoperit de scuipaţi pe patul de spital şi pot spune sigur că ne place. Am reuşit într-o perioadă cu apocalipsa economică la uşă, cu o Europă speriată de viitorul financiar, să discutăm isteric cu totul alte probleme. Iar sistemul nostru nu mai produce anticorpi, produce doar rahaturi tabloide. Sau produce amînări şi delegări de decizie.

Iulian Stoica
Ajung pe culmile disperării mai ceva ca Cioran când văd câtă (iertat să-mi fie termenul dur) prostie musteşte în România contemporană. Tot felul de fraze fără conţinut repetate până la exasperare.

Declaratia Universala a Drepturilor Omului
Articolul 19: Orice om are dreptul la libertatea opiniilor si exprimarii; acest drept include libertatea de a avea opinii fara imixtiune din afara, precum si libertatea de a cauta, de a primi si de a raspândi informatii si idei prin orice mijloace si independent de frontierele de stat.

Maria Diana Popescu
Democraţia ne-a îmbogăţit cu o fatalitate: fenomenul politic cu caracter neromânesc, antiromânesc şi servilismul condamnabil al politicienilor-marionetă. Mare parte, pe potriva lăzii de gunoi a istoriei. Modelaţi de conduita evazionismului ideologic, importată din Occident, situată în afara contextului românesc, o conduită sufocată de realităţi şocante la nivel de aplicabilitate, ei au glisat mereu pe fîşia de la graniţa legilor şi moralei, în interesul propriilor buzunare. România se zbate de 22 de ani în mîini necurate, secătuită de resursele economice şi de cultura menită să emancipeze nivelul de civilizaţie al poporului. Ne-a eliberat lovitura de stat din 1989 din vreun crater? Nu. Lava s-a scurs peste noi, s-a întins de-a lungul şi de-a latul. Capitalismul e preacurvie! Cel mai fertil teren în exprimarea nimicniciei umane de tipul Tănase Scatiu este cel politic, unde parveniţii au dat năvală la ciolane cu încălţările murdare făcîndu-şi de lucru în structurile de stat pe principiul „Pentru buzunar, tot înainte!“ Puterea a fost preluată de profesioniştii în arta hoţiei, care au driblat legislaţia în favoarea lor.

Ionuț Țene
Am sentimentul unei prăbuşiri morale naţionale în care toţi jucătorii politici post-decembrişti sunt egal vinovaţi şi România a ajuns ca o emisiune de la OTV, în care în mod Senzaţional românii manelizaţi vor vota întrebători de căutările Elodiei pe viitorul preşedinte Dan Diaconescu. E sfârşitul tragic a unei epoci urât mirositoare pentru români. Ar trebui să existe o speranţă. Istoria de multe ori o oferă în condiţii dramatice, deşi deocamdată pentru români orizontul e gri. Nu putem da vina noi românii la nesfârşit pe politicieni. Ei sunt doar oglinda noastră pervertită. Pe aceştia îi votăm de fiecare dată la patru ani. Nu putem fugi ca popor de răspunderea noastră balcanică.Neghina a acoperit grâul cel curat şi bun şi aluatul naţional nu mai dospeşte ca acum 85 de ani. Poate e bine să recunoaştem sincer lucru acesta că s-au  schimbat multe în sufletul colectiv al poporului român şi să reîncepem să alegem grâul curat de neghină bob cu bob şi să reclădim cu credinţă, dragoste şi pragmatism o dreaptă nouă, sinceră cu noi şi nu idealizată pentrui a putea salva ce mai poate fi salvat din ţara noastră. Să clădim speranţa cu un strop de iubire în marea asta de ură la care ne-au împins partidele post-decembriste. Românii trebuie să înveţe să iubească, nu numai să urască pentru ca ei politicienii să nu mai clădească pe dezbinarea noastră statul corupt şi supus numai intereselor multinaţionalelor.

Madalina Elena Constantinescu
Omenirea şi-a pierdut surâsul,  fericirea şi speranţa într-un viitor mai bun şi a început să trăiască cu iluzia că odată şi odată vâltoarea care i-a cuprins în jocul său diabolic şi le-a răvăşit vieţile se va linişti. O criză insuportabilă a cuprins întreaga planetă, oamenii au început să dispere din ce în ce mai mult, întrebându-se: Oare va înceta vreodată această criză sau va veni sfârşitul lumii? in mileniul trei în loc de bună stare, democraţie şi un trai fericit, omenirea s-a trezit într-un haos şi o anarhie totală. Această discrepanţă între speranţă şi deziluzie a dus în pragul disperării o mare categorie din locuitorii planetei, lipsiţi de un trai decent, în timp ce altă categorie foarte bogată coordonează întreaga viaţă economică, administrativă şi politică de pe Terra. Datorită acestei crize de nedescris s-a ajuns într-o situaţie disperată unde corupţia şi nedreptatea îşi fac propriile legi. Lipsa banilor au schimbat enorm vieţile oamenilor. De aceea s-a ajuns la subnutriţie, foamete şi boală.

Florin Gusa
Nici cind mi-a fost foarte greu nu m-am gindit vreodata la divinitate pt ca ea nu exista! In skimb cind aia cu coasa le da tircoale credinciosilor ii cuprinde o frica mama mama. Cind vad asaltul religiei in prostirea oamenilor ma cam apuca asa niste tendinte anarhiste si tare mi-ar placea sa vad niscaiva biserici arzind! Dar imi trece pt ca stiu ca de fapt credinciosii romanii nici nu cred in crestinism ,sint doar niste jalnici superstitiosi, doar se inghesuie cind se dau moaste la kil, putina agheasma la litru si cam atit. se cam duc la biserica boi si se intorc vaci, sau viceversa! Multi nici nu stiu cine este d-zeu absolutul divin. Nu m-ar mira sa nu stii nici tu! Dar ma rog fiecare cu autiluzionarile sale!

justinian cioroianu
Eu doresc ca omul sa-si recapete demnitatea si decenta si sa beneficieze de conditii bune de munca si de trai. Trebuie doar sa vrem sa fim solidari si uniti in gand, simtire si actiune si sa nu ne mai lasam dezbinati din diferite motive, precum etnice, religioase, politice etc.!

marți, 26 iunie 2012

pulsul din virtual: 27 iunie 2012


marian malciu:
Sunt un sărac în ţara mea bogată  
În care nu-s stăpân pe-un petic de pământ,
În care munca mea a fost furată,
În care tot mai greu poţi cumpăra mormânt.
 Sunt obidit de legea cea nedreaptă
Ce libertăţi şi drepturi false a creat,
Dar a urcat pe cea mai de sus treaptă
Doar nonvalori ce viaţa mi-au înveninat.

Doina Uricariu:
Ca să eliberezi România trebuie să ai creier. Cei fără creier o distrug.
comentarii:
                   Iulia Meda Bratu "Ca sa eliberezi ceva trebuie mai intai sa vrei, sa fii bine intentionat, sa-ti faci timp sa te implici, sa-i atragi si pe altii prin exemplul propriu. Daca te ajuta si creierul e si mai bine:)"
                   Nicolae Tudor: Oare Adrian Nastase a avut creier? se spune ca nu poti cere unui om sa fie perfect cant toti din jurul lui nu sunt. Eu cred ca cel care este in frunte are obligatia sa fie perfect. Ori, Adrian Nastase a preferat o smecherie creiereceasca (sa stranga bani) decat sa treaca prin parlament o lege prin care campania electorala sa nu coste bani. dar el a evitat legea fiindca nu a vrut conditii egale pentru toti care ar fi ravnit un fotoliu de conducator, adica nu a vrut sa ne elibereze din stransoarea dictaturii gastii stranse in jurul lui, pe motive de interese. Mi-amintesc ce spunea cand i-a cedat candidatura lui Iliescu: "Sunt tanar, am timp sa trec prin toate". Iata ca Dumnezeu i-a intors drumul, invers, cum era aseara filmul de pe "Cultural", si va cunoaste ce inseama puscaria. Eliberarea tarii, ca cea mai proasta masura din 10 posibile, este sa mearga la puscarie toti care si-au batut joc de poporul roman. Numai astfel ne putem trezi si prinde curaj sa ne ridicam din ingenunchier
                 Maria Cozma: România nu are nevoie de "eliberare" ci de AER pentru a evada din mizeria colectiva unde a fost împinsa împotriva vointei românilor, carora li s-a speculat bunul simt si întelepciunea, daca doriti increderea. Or, pentru aceasta nu este nevoie de creier, ci pur si simplu de DEMNITATE. 

Jorj:
Ha ha. Nastase s-a crezut hotul de pe cruce de langa Iisus, pe Golgota. Spre deosebire de Nastase, hotul a furat si pana in ultima clipa – a furat si raiul. Nastase a esuat. Nu l-a primit pe Iisus in sufletul lui. Nu este loc de dragoste in inimile golanilor astora. De aceea am avut si Revolutie, si mineriade, si Tg Mures – fiindca oamenii care conduc masele nu au suflet decat pentru ei. Poporul abia mai are suflu.

dictatura justitiei:
Daca nu sintem ajutati din afara, țărișoara nostra va fi vai de ea.

Gabriela Savitsky:
intreaga media nu e decat o prelungire vocala a unor potentati care au interesele lor. Iar scribisorii doar presteaza, la comanda sefului de redactie. E cumplit cum o tara s-a làsat manipulata, cu complicitate chiar, cu ajutor ai intelectualilor, la hold-up global… Dovada ca regimul comunist n-a dezvoltat constiinte de clasà în afarà de grupul de sus al partidului, a Securitatii, al armatei, al directiei economicii…. restul 99% a fost f… si tare bine si fàrà alifie… Si acuma plinge…

Casandra:
Justitia tine balanta intr-o mana si sabia in cealalta. Daca ii iei sabia, ramane o precupeata! Iar cand masluiesti balanta, ramane doar un calau.

liberal:
ma intreb: cine este mai vinovat de soarta acestei societati, cel inconditionat (sustinator fara conditii al unui partid) sau cel care pretind ca e liber, ca are optiunea deschisa, dar care nu si-a limpezit aderenta la sistemul de valori obligatorii unei societati, comune de la stanga la dreapta, valori printre care este si justitia?

nic:
Daca se condamna oameni, indiferent cine sunt ei, pe baza de compuneri de vacanta scrise de procurori, e de rau.

laur22:
De ce nu exista nici-un ziar in care sa potzi crede ca e echidistant ? Pentru ca nu potzi fi echidistant fatza de rana din piciorul tau si rana din piciorul dusmanului tau. Pentru a fi echidistant ar trebui sa nu existe bias, ar trebui ca rana despre care vorbesti sa nu poata fi niciodata in piciorul tau si tu sa nu ai dusmani. Adica, tradus in limbaj de presa, ar trebui ca sursa ta de venit sa nu depinda de concluziile la care ajunge scriitura ta. Ori, asa ceva nu exista.

pulsul din virtual: 26 iunie 2012


Parintele Arsenie Boca:
”Nu exista vrajmas mai mare pentru om decat omul insusi si de nimic nu trebuie sa se teama omul ca de el insusi. Cine isi stapaneste sintamintele, acela isi petrece viata in pace. Nu e un biruitor mai mare pe pamant decat acela care se biruieste pe sine insusi si domneste asupra patimilor sale.

Anne Marie Bejliu:
mă răzvrătesc atât de mult împotriva sufletului meu încât,
simt cum creşte în palma stângă, biciul indiferenţei
mă dor oasele de atâta căldură.
răceala oamenilor mă înveleşte.

Scrieridotnet Wordpress:
Între a declara, şi a face, e o mare diferenţă. Ideea de Stat-tătic care se va îngriji de oricine, este total eronata. Statul trebuie să fie doar un garant, un custode al Legii. Legile, la rândul lor, trebuiesc să fie fundamentate pe o Listă de Priorităţi.
O reformă adevărată în mersul lumii, trebuie să pornească de jos în sus, şi nu invers. Prin principiile cum urmează:
1. Statul nu este proprietar, nu este comerciant, dar este pus ca şi câine de pază în funcţionarea proprietăţii şi a comerţului.
2. Ţara, în ceea ce priveşte rezervele imobile şi consumabile, este proprietatea poporului, exercitată de Reprezentările Diviziunilor Ţării (eu prefer Judeţele).
4. Statul (reprezentat de Preşedinţia din Capitală, şi convalidat sau pus sub acuzaţie, schimbat, de Judeţe) trebuie să aibă un rost bine determinat, un rost care să nu se intersecteze cu al Executivele din fiecare Judeţ. Statul din Capitală să nu aibă alt venit decât o taxă de timbru de n% pe care va trebui s-o achite oricine care încasează bani, indiferent de ce şi pentru ce.
5. Impunerea muncii ca şi marfă care produce altă marfă. Astfel muncitorul să nu mai aibă statut de dependent faţă de angajator, ci statut de Parte Contruactuală pe picior de egalitate cu angajatorul. Muncitorul nu trebuie să fie plătit la oră sau mai ştiu eu ce alt tip de plată în relaţie cu timpul, ci fiecare muncitor trebuie să fie plătit cu parte majoritară de proprietate la lucrurile care se produc. Dacă este vorba de servicii şi/sau produse consumabile, muncitorul trebuie să aibă câştigul majoritar (dincolo de recuperabilitatea investiţiei pe care o face angajatorul, angajatorul trebuind să fie considerat ca şi un chiriaş al mijloacelor sale de producţie, prin urmare primind doar o dobândă la banii puşi în investiţie). 
6. Programul de muncă în mod obligatoriu să fie redus la doar 4 ore pe zi, 4 zile pe săptămână, astfel să aibă cu toţii acces la muncă. 

Alexandrinna Aianis:
Exista justitie in Romania? Abureala! Justitia trebuie sa o faca poporul cel furat, mintit, haituit!
Sunt asa de multe cazuri nedreptatite, ar trebui ca romanii sa trimita munti de plangeri la Angela Merkel! si o armata de detectivi ar trebui de asemeni sa verifice cum a ajuns Timisoara in proprietatea unor rromi (spitale, parcuri... cladiri care ar fi trebuit sa fie tabu); de ce va disparea circul? de ce si unde s-a dus closca cu puii de aur? dar unde este aurul romaniei din visteria tarii? as apela la Angela Merkel sa identifice pe toti vinovatii de starea in care se afla Romania acum: resurse vandute, industrie distrusa, paduri si delta distruse, agricultura distrusa, scoli distruse, invatamantul abramburit, spitale desfiintate, medicamente false impuse in locul celor originale, alimente cancerigene, modificate genetic (si legume, si fructe,..), bani disparuti inclusiv din cei imprumutati, taxe, impozite si penalizari suprapuse (un angajat costa 90% din salariul care ii este acordat) plus 24 % din orice cumparatura, (chiar si din hartia higienica statul incaseaza 24%), familii despartite (copii sau parinti plecati in bejenie, parinti sau copii ramasi in tara),... cine este de vina de toate astea? Nimeni! Confiscari? nici pomeneala, ei au mostenit totul! Nici un vinovat, nici o confiscare! Vinovati??? - doar Ceausescu si poporul !!!!

spaima vitelor:
Atata timp cat poporul roman este tinut fortat in intuneric, nu va alege lumina decat la biserica, si aia insa tot un intuneric fiind. Mai multi jurnalisti si formatori de opinie curajosi, cu coloana vertebrala si neinregimentati politic sunt singura sansa a noastra de a ajunge la lumina candva, sau macar sa stim ca exista.

ioan rosca:
Banaliştii trudesc ca să nu izbucnească tema periculoasă pentru stăpînii lor: cînd va veni momentul ca politicienii să răspundă pentru distrugerile în masă, comise pentru îmbogăţirea unei clici?
In loc să reclame întemniţarea celorlalţi uzurpatori ai puterii (din banda lui Băsescu, Iliescu sau Roman) ei cer eliberarea singurului condamnat. In loc să afirme dreptul cetăţenilor victimă de a-şi pedepsi căpuşele, ne deturnează lătrînd despre războiul concurenţial dintre aripile FSN-ului. In loc să ceară aplicarea prezumţiei de vinovăţie pentru resposabilii acţiunilor politice distructive sau infracţionale, mercenarii "civici" se arată revoltaţi că nişte judecători l-au condamnat pe Năstase, pentru o infracţiune comisă în interesul lui, de partidul condus de el. In loc să se bucure de precedent, inţelegind ca România intră în comă în lipsa purificării justiţiare, propagandiştii "dreptului european" - adoptat fără discernămînt-, pretind ca marii vinovaţi pentru crime publice să nu poată fi pedepsiţi daca nu se dovedeşte că au dat ordine explicite de exterminare sau jaf. Ca şi cum nu s-ar găsi la tot pasul slugi care să execute discret orice porcărie cerută fără urme de Cei de Sus, acoperindu-le deciziile criminale, în schimbul privilegiilor. Adoptind viziunea propovăduită de cohorta şacalilor mediatici, nu vom putea pedepsi pe nici unul dintre cei care ne-au decimat prin interemediari. Cine va putea dovedi că Iliescu a cerut ca un anume om să fie bătut sau ucis, sau că Roman a cerut explicit ca o anume intreprindere să fie distrusa sau devalizată, sau că urmaşii lor- de tip Năstase sau Băsescu- au cerut ca un anumit român sa crape fără venituri sau fără asistenţă medicala? 
Trucul aservirii şi exploatării moderne, comise prin statul uzurpat, în complicitate cu marile corporaţii- este interfaţa impenetrabilă spre public. Vizibile sint doar efectele, legătura cu cauza fiind obturată, încît să nu mai avem vinovaţi principali, ci numai victime şi acari Păun. Papionarii noştri vînduţi ne vor băga pe gît o justiţie convenabilă profitorilor, total inadecvată nevoilor noastre de deparazitare a societăţii. Ne vor infesta cu eseuri docte despre statul de drept, cu care nu ne vom putea nici măcar şterge undeva. Caci de-abia asta va fi delicit dovedibil şi ne va duce, tot pe noi, la puşcărie.

Mona Bernhardt-Lörinczi:
Aici, în dosarul Năstase, ceva pute groaznic. V-aţi gândit vreodată că fiecare din noi putem fi victime ale aceleiaşi mârşăvii??? Dar noi toţi nu cântărim cât Năstase. Noi suntem pulimea. Şi noi nu avem arme. Şi nici televiziuni ca să filmeze non-stop toate ilegalităţile.Nimeni nu este perfect. Nici Adrian Năstase nu a fost. Dar cum poţi cere unei fiinţe umane să fie perfectă într-o societate totalmente imperfectă?!
Grele vremuri trebuie să parcurgem. Trăim însă şi vremuri istorice. Puşcăriile politice nu vor dispărea niciodată. Şi nici procesele politice. Indiferent sub ce formă se derulează ele. Se spune că justiţia este oarbă. Adică, explicaţia stupidă, perpetuată de-a lungul timpurilor, ar fi că ea judecă “drept”, indiferent de poziţie socială, rang, rasă, avere etc., etc. Greşit, total greşit. Justiţia este oarbă, pentru că într-o mână ţine sabia – cu care taie capetele politice nesupuse, sau capetele pulimii fără apărare, iar în cealaltă mână ţine balanţa – adică cele două talere care pot atârna întotdeauna într-o parte sau alta, depinde de cine se află pe unul dintre talere. Oare judecata umană poate fi pusă pe cântar? Chiar şi metaforic vorbind, cine judecă de fapt pe cine?! Un om judecă un alt om. Judecătorul, om şi el, supus tuturor sentimentelor, resentimentelor, presiunilor sau hachiţelor timpului, se aşează în scaunul său somptuos, ia ciocănelul în mână – simbolul suprem al ghilotinei de altă dată – şi dă verdictul “tăierii capului” sau al firului vieţii unui alt om, pentru că printr-o împrejurare sau alta a fost pus în acel scaun, precum Anna şi Caiafa, crezându-se în final Pilat din Pont

Theodora:
Cum este posibil ca, in Romania anului 2012, in cazul Nastase, instanta sa să audieze 970 de martori ai acuzării si doar cinci martori ai apararii?
Cum este posibil ca, in Romania anului 2012, un magistrat de la DNA, implicat în cercetarea lui Nastase, sa fie numit judecator la Curtea Suprema si sa judece dosarul lui?Acuzarea avea acum un reprezentant cu adevărat loial ei în completul de judecători care judecau cazul Năstase. În acest mod, Morar a preluat puterea atât în biroul acuzării, cât şi în cel al judecăţii, despre care se presupune că ar trebui să fie o instanţă independentă şi obiectivă.
Cum este posibil ca, in Romania anului 2012, instanta sa ignore faptul ca proprii sai experti contabili independenţi au respins în totalitate afirmatiile procurorilor referitoare la daunele financiare provocate? De ce nu putem sa comentam despre sentintele justitiei?

FMI confirma tragicul experiment facut in Romania




FMI confirma tragicul experiment facut in Romania
“Qui s’excuse s’accuse”, spune de veacuri un proverb francez. Se aplica manusa celor care se scuza inainte de a fi acuzati, precum si acelora care reactioneaza ca si cum au fost prinsi cu musca pe caciula. “Qui s’excuse s’accuse” – asta s-a putut spune extrem de nimerit despre FMI, cand agentia Reuters’ (piesa de frunte in mass-media economica mondiala) a acuzat cu subiect si predicat FMI de folosirea unor standarde duble in programele stabilite pentru Romania fata de cele pentru tari considerate occidentale, precum Portugalia sau Irlanda. FMI a sarit imediat ca ars. Agentia Reuters a avut parte de o replica lunga si impopotonata cu explicatii nenecesare fata de subiectul incriminarii, unele chiar false despre situatia economica din Romania si altele si mai netemeinice despre strategiile concepute de FMI. Cat despre rezultatele obtinute, au fost evocate aceleasi povesti rasuflate cu stabilitatea financiara recastigata, fara a se preciza ca operatia poate a reusit, numai ca pacientul a murit!
Ceea ce spusese Reuters despre programul FMI in Romania, prin comparatie cu programele pentru alte tari europene, este insa mizilic in raport cu ceea ce specialisti sau analisti de specialitate din Romania observasera de ani de zile. Dar, bineinteles, FMI, cel care se comporta precum stapanul fata de sclavi in relatia cu tarile de la periferie, cum este si anexa bananiera numita Romania, s-a facut ca nici nu vede, nici nu aude aprecierile venite din Romania. Nu era, desigur, ca stapanul de sclavi sa se coboare intr-atat! Cand a spus insa ceva Reuters, pe care cei de la FMI n-o puteau plasa pe la periferia coloniala, reactia a venit imediat. Si s-a dovedit ca Reuters a lovit in moalele capului.
De ce insa Reuters s-a trezit abia acum, dupa ce s-a facut ani de zile ca nu vede ceea ce era de zarit si de la o posta, este o alta problema! Este foarte posibil insa ca, in contextul controverselor germano-anglo-americane asupra strategiilor de urmat in fata crizei datoriilor suverane, tunurile anglo-americane, inclusiv cele mediatice, sa fi fost puse, alaturi de euro, si pe strategiile de tip colonialist franco-germane in Europa de Est si pe rezultatele lor dezastruoase!
Intereseaza foarte putin acest aspect in legatura cu problema cu pricina. Fapt este ca Reuters pune punctul pe “i” si FMI, in calitate de instrument al asupririi Europei de Est, rabufneste de manie ca este prins cu mata-n sac!
Ce au insemnat de fapt politicile de dublu standard de care a fost acuzat FMI? Cea mai precisa decriptare au folosit-o in Romania acei analisti care au formulat clar ca, la cererea capitalului privat transnational vest-european, FMI a facut in Romania si cu Romania un experiment pe cat de dramatic pe atat de dezgustator.
Reactia FMI la acuzatiile Reuters confirma ca in Romania a avut si are loc un experiment FMI!
Alegerea Romaniei pentru acest experiment este lesne explicabila: stat slab, in disolutie economica aproape completa si in disolutie politica in curs, clasa politica gata sa faca orice, in fata oricarei comenzi externe, daca este lasata in continuare sa fure.
In ce a constat experimentul? Inainte de toate in impunerea tezei: statul este de vina, statul sa plateasca! Lucru cu atat mai caraghios in Romania, dar poate cu atat mai relevant pentru experiment, deoarece nu statul adusese tara in situatia economica nesustenabila in care ajunsese in 2009. Nu statul daduse creditele de consum destabilizatoare, nu statul facuse importurile halucinante anterioare, ci sectorul privat.
Culpabilizarea statului insemna sa plateasca salariatii, pensionarii, contribuabilii si nu bancile si debitorii lor! In consecinta, dupa ce a fost schimbat fortat Codul Muncii pentru a lasa munca la cheremul capitalului, au fost stabilite cele mai dure masuri de austeritate din Europa: taieri de salarii, inghetari de pensii, amputari de programe sociale, toate combinate cu majorari de impozite.
Si, corolarul experimentului, toate aceste ajustari cerute a fi facute de catre stat au fost puse de la inceput in carca populatiei. Daca FMI considera cumva acest experiment un succes, cum vrea sa demonstreze, inseamna ca aceasta institutie si-a pierdut si drumul, si cararea si a ajuns doar un jalnic instrument la cheremul capitalului privat transnational ale carui interese le reprezinta cu nerusinare, fara a mai incerca macar de forma sa afiseze ca ar mai urmari si o dezvoltare a tarilor prinse in vizor!
Nivelul de trai din Romania s-a prabusit!
Dupa trei ani de programe FMI, nivelul de trai in Romania s-a prabusit. Dar, sa zicem ca nu acest aspect este importamt, in masura in care era pretul pentru “castigarea” echilibrelor si stabilitatii. Dar acestea sunt povesti de adormit copiii, caci este vorba de echilibrul si stabilitatea celui ajuns in nemiscare economica, stabil pana in maduva oaselor si pentru totdeauna! Fundamental este ca, prin programele aplicate, Romania a ajuns in imposibilitatea fizica de a creste, ceea ce, pentru o tara subdezvoltata, este un dezastru! Acest program a consolidat in plina criza pozitia Romaniei de anexa bananiera a Vestului Europei, care s-a conturat si articulat in perioada anterioara de crestere economica, bazata aproape exclusiv pe creditul de consum promovat de bancile occidentale. De-acum, Romania are perpective de dezvoltare inchise. Ultimele redute ale capitalului autohton au fost lichidate in favoarea capitalului strain de catre acest program de criza si cu aceasta soarta Romaniei, ca tara in extinctie, a fost pecetluita, ceea ce reprezinta cel mai mare rau pe care FMI l-a facut unui napastuit din Est, printre multi altii din lume.
Traducere din “Times”

duminică, 24 iunie 2012

pulsul pe facebook: 24 iunie 2012


Anarhist Roman:
" nu vreau sa comentez decizia judecatoreasca"
DE CE? Sunt si au fost mii, sute de mii de decizii judecatoresti proaste, cumparate, eronate, judecatorii sunt in majoritate corupti, vanduti, jegosi, lipsiti de scrupule, judecatoare betiva, alta prostituata, alta prinsa cu spaga, alta care a dat condamnare unui nevinovat 20 de ani, tot incercam sa pastram justitiei si judecatorilor o imagine stralucita cand aproape toti sunt niste jeguri incapabile si care nu raspund pentru coruptia lor si greselile comise fiindca sunt inamovibili, adica pot face ce vor ei cu tine !

Cristian Dicu-Sava:
Multi sunt in viata numai fiindca este ilegal sa-i impusti.

Costin Andries:
Unele dintre caracteristicile universale ale stingii sint violenta (in limbaj și/sau comportament), deformarea realitații pentru a corespunde cu ideologia partidului, dezinformarea, limbajul insinuant, minciuna ca regulă de conduită și instigarea la violență sau crimă. Tot atîtea forme de comportament și gîndire feudale vopsite în culorile progresului și solidarității. Indiferent că e vorba de Romania sau Olanda, Stînga nu este altceva decît o religie primitivă care justifică impostura și crima.De mîna Stîngii au murit sute de milioane de oameni și ori de cîte ori a fost încercat, comunismul a dus la munți de cadavre și gropi comune.
Indiferent ce spune Noua Stîngă criticatac, cea care se pretinde a fi “cel mai mare adversar al PSD-ului” și e percepută ca onestă și inofensivă de oameni decenți ca Andrei Cornea, Andrei Plesu, Mircea Marian si Mihail Neamtu, instigarea la violență și ură de clasă nu le este străină. Cu atît mai mult cu cît o mare parte din Noua Stîngă din Romania nu este social-democrată, ci comunistă. “Succesul unei mişcări populare nu stă în capacitatea maselor de a ucide, ci în dorinţa lor de a muri pentru un ideal – o spune eternul revoluţionar, Leon Trotsky. Câţi oameni sunt azi gata să îşi dea viaţa pentru o lume mai bună? Câţi vor fi dispuşi să o facă mâine?” (Victoria Stoiciu, Criticatac)

Zoe Petre:
Un apel adevărat se adresează cu respect unor egali, care promovează valori asemănătoare și militează în egală măsură pentru independența dezbaterii publice.

Ion Proca:
Ne-am înstrăinat cu totul. O parte de vină o are și Televizorul și Computerul. Dar nu înțeleg cine-i interesat să distrugă Omul din noi?
Și mă prind la gândul că ”ne-adunăm grămăjoară ca într-o icoană”, vorba lui Vieru, numai în momente de grea cumpănă, pe la înmormântări și atunci, în loc de cuvinte tânguioase, avem capăt de vorbă pentru zile și săptămâni. Vorbe aruncate în vânt, pentru că și înmormântările au devenit un prilej de spectacol. Am ajuns de unde am pornit. La peșteră. Și-i întortocheată. Iar capătul nu i se mai vede

Cezarina Adamescu:
De muuultă vreme, am încetat să mai citesc ceva din creaţiile mele şi de ale altora, în public sau chiar într-un cerc restrâns. Pentru că, oamenii NU MAI AU NEVOIE DE CUVINTE. Le sunt de prisos. Lor le ajung gesturile. Sau numai intenţiile. Gesturile răsunătoare, televizate, mediatizate, dacă se poate, pe toate canalele. Nimeni nu mai acordă nici un micron din timpul lor, unei manifestări culturale de excepţie. Ori, în grabă şi cu nervozitate maximă, din convenienţă, vin la astfel de manifestări, dar stau cu ochii pe ceas în mod jenant, se grăbesc ori  întârzie şi pleacă mai devreme de sfârşitul maanifestării. Ce vreţi, sunt fooooarte ocupaţi. Cu tot felul de mărunţişuri, care, în ochii lor devin esenţiale. Mă rog.Dar cea mai penibilă frază pe care o auzi de pe buzele tuturor este: N-am timp! E de prisos să spun ce ecou are această frază în urechile şi în inima celui care a depus o muncă istovitoare pentru a da la iveală o operă de artă, un tablou, un cântec, o carte. Adresantul este atât de grăbit încât nici nu ai timp să-i explici despre ce este vorba. Ţi-o taie, răspicat: N-am timp! Mă grăbesc. Trebuie să fiu la... În fine, nimeni nu are timp. S-o fi comprimat timpul în asemenea măsură încât nimeni nu-şi mai poate rezerva fie şi câteva secunde pentru sine? E o alergătură turbată, care-ncotro. După ce?

Mircea Vintilescu:
Mă întrebam pe cine poate reprezenta un independent? Răspunsul vine de la sine: PE NIMENI, sau mai precis pe EL. Cred că multor intelectuali cu bun simţ le este realmente jenă să se transforme în exponenţii colectivităţilor în care trăiesc. Ba mai mult, cred că avem o cultură de tip medieval, în care un cavaler încearcă aşa, de unul singur să se lupte cu morile de vânt. Iată cum irosim fără rost energiile şi credibilitatea faţă de unele idealuri. Poate că aceast eveniment nefericit, pentru mulţi dintre noi, ne va face să înţelegem că nu mai trăim în evul mediu şi că este necesar să îmbrăcăm haina normală a comportamentului modern, dat de principiile care ne vor călăuzii pentru viitor, adică despre dezvoltarea durabilă a comunităţilor umane.

GD Toma:
.… ce-i Omul? – ca pe ape:
o frunză, o părere, o zbatere din geană… (...)
e viaţa noastră un urlet în deşert…(...)
În goană precum valul noi trecem, noi murim,
ne înşelam cu vorbe, cu vise ne-mbătam…
Ne-ntoarcem ca şi stoluri de păsări călătoare
prin locurile-n care piciorul ne-a păşit.(...)
Să revedem trecutul şi zâmbetul senin
sau lacrimi izvorâte, în colţ de ochi, arsuri.
Rămânem toată viaţa cu întrebări ce vin
şi bat în suflet, cuie, motiv de-a fi fugari.(...)
Oh, viaţa, drum pe care, noi, Omul, rătăcim,
sperând că vom ajunge limanuri ce, în gând,
le plăsmuim în goană şi nici nu bănuim
că visul nostru fură din visul altui om.(...)
Desfăşurarea vieţii: spectacolul ciudat
pe-al cărui scenă, însă, sunt numai spectatori;
tăceri zăcând orbeşte sub măşti de împrumut,
căci în adânc stă lava durerilor din noi…(...)
Ş-atunci, de ce atâta sfidare între oameni?
De ce atâta ură şi nesecat izvor
al urii, al tristeţii…, prea mult ne împărţim
în oameni rămaşi pradă puternicilor Zei!(...)

sâmbătă, 23 iunie 2012

pulsul pe facebook: 23 iunie


Mihaela Miha
Exista romani in lumea asta mare care prin comportamentul lor, prin munca, prin talent, inteligenta incearca sa schimbe imaginea acestei tari, sa o scoata din conul de umbra in care a fost pusa dar toate stradaniile lor sint anihilate de clasa noastra politica care nu fac alceva decit sa intareasca convingerea celorlalti ca sintem un neam de hoti si de sarlatani. O clasa politica care nu stie ce inseamna interesul comun si care in loc sa se ocupe de problemele importante transforma Romania intr-o arena de circ. Exista atita ura si dezbinare intre noi incit nu stiu de vom mai putea vreodata sa ne coalizam pentru o cauza comuna. De fapt asta e si interesul: o societate destabilizata e mult mai usor de manipulat si de controlat.
Dupa parerea mea aceasta clasa politica ar trebui sa dispara si sa lase locul alteia, cu oameni, convingeri si atitudini noi atit in partea dreapta cit si in stinga. spun si in stinga pentru ca pina la aparitia altei orinduiri sociale (daca se va produce) mereu vor exista doua tendinte sociale opuse: una ce are drept scop libertatea totala a individului si alta ce urmareste dependenta lui totala. Acestea nu pot decit sa coexiste pentru ca mereu vor exista persoane cu suficienta putere (adica libertate totala ) ce vor determina dependenta celorlalti de ei.

Marius Epure
ceea ce este cat se poate de nociv pentru constiinta sociala romaneasca este aceasta confuzie intre adevar si minciuna, intre drept si nedrept, intre bine si rau, intre valoare si nonvaloare.

Minerva Grama
Cred că vremea noastră a venit, în viaţa noastră şi în ţara noastră... adevărul să fie adevăr şi niciodată minciună, libertatea să fie libertate şi niciodată încătuşare; omul să fie om şi niciodată las şi iresponsabil, demnitatea să fie demnitate şi niciodată trădare, valoarea să fie valoare şi niciodată un lucru de nimic; viaţa să fie viaţă şi nu o ruină, ordinea să fie ordine şi nu haos; conducătorii să fie adevăraţi conducători şi nu falşi conducători, lichele, hoţi, plagiatori şi ” actori” ce joacă un teatru greu de înţeles. Credinţa să fie credinţa şi nu manipulare grosolană de diferite feluri, iubirea să fie iubire necondiţionată şi niciodată ura, copilăria copiilor noştri să fie adevărată şi nu jaf şi batjocură; iar noi romanii să nu fim umbre sau imitaţii ale altora!!..

Dezideriu Dudas
Ma uit la filmul in care un analfabet (dar cu nevasta „dottore-oaie” si academicianca…) intr-un regim prost a reusit sa aduca Romania fara datorii in 1990, iar acum jdemii de „destepti” intr-un regim foarte bun (imperfect, dar „nu exista altul mai bun„… ) ne-au adus la 100 miliarde de euro datorii.

Petre Vasile Czompa
în ţara asta chiar nu mai contează nimic, dar absolut nimic în afară de culoarea politică, grupul de interese din care faci parte, nivelul slugărniciei, gradul... de pupincurism şi lichelism!

Ioan Rosca
Cei care "s-au descurcat" şi în aceşti 22 de ani (aşa cum au făcut-o şi înainte) au recurs, de voie de nevoie, la mijloace necinstite, estompîndu-şi eventualele aspiraţii morale (bine, adevăr, dreptate, cinste, merit, curaj, demnitate etc.)- inadecvate supravieţuirii într-un muşuroi de furtişaguri şi înşelătorii. S-au integrat într-un sistem social secătuit de scrupule, în care animalica luptă pentru interesele individuale se combină patologic cu încadrarea în uriaşa structură mafiotă rămasă la putere. In spatele inflaţiei de vorbe goale se află conştiinţe plămădite de vînătoarea chilipirurilor: de la hoţul de lemne (teren, fier vechi, utilaje, recolte, prundiş, etc) pînă la parazitul din administraţie (justiţie, educaţie, cercetare, etc.)- acoperit cu diplome bidon, bazate pe plagiat (Ponta fiind doar un caz, din milionul de "experţi" produşi în mocirlă)
Micul hoţ bine adaptat se poate simţi ameninţat de vestea întemniţării unuia mai mare: cine ştie unde ar ajunge un val de justiţiarism, dacă ar cuprinde România… De aceea el va fi precaut, evitînd poziţiile publice tranşante, arătîndu-se tolerant, împăciuitor, concesiv, uman, inţelegator făţă de "suferinţele" unui detronat. Sau va tace, cufundat în pasivitatea generală.
Spectacolul din ultimele zile este şocant, pentru cine nu a înţeles condiţionarea opiniei publice. Se fac eforturi preventive greţoase, pentru ca populaţia să nu prindă gust pentru "razbunare", pentru reglarea de conturi, pentru pedepsirea celor care au distrus viaţa supuşilor împinşi la înhăitare şi consimţămînt.
Ca să nu se stîrnească setea de dreptate, tunurile televiziunilor au fost puse să împroaşte prostimea cu tema disperării marelui nedreptăţit. O batjocură pe care nu prea mai are cine şi cui să o reclame.
Adevărul dur e că omul, singur sau înhăitat, silit să vîneze prin societate, în situaţii tot mai complexe, şi-a dezvoltat şiretenia, capacitatea de a simula, de a organiza explotarea şi înşelarea altora- mult mai mult decît calităţile morale propovăduite ipocrit şi care cam stînjenesc- la nivel "pragmatic". Aspiraţiile nobile au rămas ferment pentru literatură, continuă să motiveze cîţiva visători şi să fie invocate de toţi prefăcuţii. Dar s-au dovedit prea fragile pentru a deveni natură intimă celor siliţi să găsescă soluţii de supravieţuire şi asmuţiţi comercial către bunăstare cu orice preţ. Nu se mai crede, în masă, în valorile oficiale: cinste, solidaritate, sacrificiu etc. E plină lumea de farse şi aparenţe, de la perfidiile politice la scamatoriile universitare. Dar nu cunosc un loc şi un moment în care renunţarea la orice dram de nobleţe, adoptarea filosofiei neruşinării fără limite, să atinga cotele din România de azi. Acesta e rezultatul reeducării, într-o societate care îşi croieşte sensurile urîte, din mers. În ţara în care s-au comis atîtea porcării nepedepsite, infractorii fac şi aplică legea, victimele au fost împotmolite în complicităţi, iar cinstea duce la mizerie - nu se putea înteţi cultul pentru adevăr, dreptate, corectitudine. Majoritatea românilor fiind implicaţi în "inginerii", gigantice sau pitice, nu simt, faţă de "băieţii deştepţi", care "se descurcă" de minune, decît ciudă invidioasă - nu oprobiu moral. Hoţia altora îi irită pe spectatori numai pînă la punctul… de la care încep rezonanţele. Complictatea generală nu e un subiect la modă- e firesc. Cel care a trecut prin liceu -cumparănd notele de la profesori degeneraţi- şi apoi prin facultate- fără a pierde timp să studieze ce copie- nu are cum fi revoltat că primul ministru îi seamăna. Nu cred că îşi doresc diplomaţii tranziţiei să se facă o cercetare retroactivă a lucrărilor de doctorat (şi nu numai ) plagiate în aceşti 22 de ani de distrugere metodică (premeditată) a învăţâmîntului românesc. Pentru că ştiu care e realitatea, profitorii nu o vor scurmată. Că doar nu crede cineva că România a devenit marele laborator de excelenţă al lumii- aşa cum s-ar putea deduce, dacă ai lua în serios numărul uriaş de doctori, masteri etc - fabricaţi de sistemul ticăloşit.  Cine are interesul ca devalorizarea studiilor făcute în România sa fie revelată, cine vrea să stîrnească rahatul de sub preşul pe care se joacă de-a profesionalismul actualii locuitori ai unui spaţiu intelectual sinistrat? Părinţii nulităţilor diplomate la kilogram, profesorii lor laşi, cohortele de domni Goe care vor clădi viitorul? Doar cei care şi-au construit corect cariera se simt păgubiţi de inflaţia de diplome, cu care s-au acoperit pitoreştile personaje care au uzurpat instituţiile, cumpărînd diplome ieftine- pentru un spor de prestigiu …şi salariu. Dar minoritarii cu instrucţie reală sînt învinşi cancerigen de potopul falsificatorilor veleitari, însetaţi de posturi, sinecuri, ocazii, putere .

vineri, 22 iunie 2012

Luaţi distanţă faţă de autoritate



Articol preluat din Revista Cariere de iunie. 


Din copilărie suntem condiţionaţi să ne supunem autorităţii. Dacă nu facem ce ne spune profesorul la şcoală şi părinţii acasă, suntem pedepsiţi. Nevoia de autoritate continuă la vârstă adultă şi nu ducem niciodată lipsă de superiori cărora trebuie să le dăm ascultare. 
Din varii motive, supunerea în faţa autorităţii este extrem de convenabilă. În primul rând, te scuteşte pe tine de efort. În al doilea, nu trebuie să te gândeşti singur la ce este de făcut. În cazul în care apar probleme noi, nu ai de ce să îţi faci griji în legătură cu decizia pe care trebuie sau nu să o iei. Faci ce-ţi spune superiorul ierarhic şi rezultatul n-are cum să te afecteze. Autoritatea nu se limitează la un singur personaj. Ea poate fi întruchipată de un partid politic, un sistem ideologic, o doctrină religioasă, sau de orice altă entitate care pretinde că deţine adevărul exclusiv într-un domeniu. O astfel de entitate pare să fie capabilă să slujească cel mai bine intereselor noastre. Odată ce ne ia sub aripa sa ocrotitoare, suntem la adăpost de orice probleme. E foarte reconfortant să întâlnim o autoritate în domeniu. De pildă, ori de câte ori descoperim un autor nou, îl citim pe nerăsuflate în speranţa că vom descoperi adevăruri până atunci ascunse. Doar după ce îi epuizăm cărţile, constatăm că răspunsul nu se afla acolo. Eu nu spun că e rău să te supui unei autorităţi, dar consider că a te supune necondiţionat, e extrem de nesănătos. Nu există un singur adevăr, un fel unic de a rezolva lucrurile. Adevărul are mai multe faţete şi există modalităţi diferite să ajungem la el. Dezvoltarea personală, inteligenţa şi perspectiva de abordare au de câştigat doar atunci când rezolvi pe cont propriu o situaţie şi îţi formulezi singur propriile concluzii. Prin supunerea totală în faţa autorităţii pierdem din originalitate şi din potenţialul de creştere personală. Mulţi consideră că dacă un partid politic ar veni la conducere sau dacă un sistem pe care îl considerăm ideal ar fi pus în aplicare, atunci problemele noastre ar fi rezolvate. Dar ele nu sunt niciodată atât de simple, iar sursa nemulţumirii ar putea să existe şi sub guvernanţii cărora le-am încredinţat toate speranţele noastre. Iar noi vom fi nevoiţi să căutăm răspunsul în altă parte.
Când ne supunem autorităţii fără discernământ, ne aşezăm de bună voie un văl peste ochi, ceea ce ne predispune la manipulare. Cele mai mari catastrofe ale umanităţii au ceva în comun: ascultarea orbească. Holocaustul a fost cauzat de supunerea faţă de autoritatea lui Hitler. 11 Septembrie a fost efectul ascultării faţă de Bin Laden. Nu e mai bine să fii neîncrezător, să pui sub semnul întrebării ceea ce ţi se spune să faci, şi niciodată să nu crezi orbeşte că cineva, care pretinde că are toate răspunsurile, va acţiona implicit în interesul tău? N-ar fi mai înţelept să te bazezi pe propria judecată şi să acţionezi cum ştii mai bine, fără să depinzi de autoritatea cuiva? Eu sper că veţi ajunge să aveţi încredere în propria intuiţie mai presus de orice autoritate din afară. Poate fi o alegere extrem de grea care vă izolează de mulţime. Dar dacă veţi fi sinceri cu voi înşivă şi veţi trăi după propriile convingeri, într-o zi oamenii vă vor admira pentru asta. Nu trebuie să mă credeţi pe cuvânt, sper să ajungeţi singuri la această concluzie.

joi, 21 iunie 2012

pulsul pe facebook: 22 iunie



Livia Stefan
sunt câţiva cei care gândesc că eu fac numai căcaturi. sunt câţiva cei care nu dau doi bani pe mine şi pe manifestările mele poetice sau fotografice. sunt câţiva care nu mă suportă. dar eu am coaie şi nu vreau să renunţ la a le mai folosi. voi merge şi mai departe. nu mă voi lăsa până nu voi ilustra toată nebunia asta în care am ajuns să trăim. nu sunt singura. asta mă bucură cel mai mult!

boris mehr
"Cum fiul nu poate fi dușmanul tatălui, nici eu nu pot fi dușmanul lumii. Asta îmi spunea profesorul, dispărând cu câinele său în praful ridicat de o basculantă."
"Fiara nu are întotdeauna blana zbârlită și colții umezi, strălucitori, ea poartă uneori pardesiu bej, are ochii blânzi, cravată moale și nimeni nu ghicește stalactitele și stalagmitele ce-i străjuiesc abisul."
"doar întunericul n-are hotar, pe roata norocului sunt schingiuit, de ce aștepți, Doamne, să fii iubit? De ce aștepți, Doamne? Sau nu mai aștepți?"

John Locke
cele trei legi care guverneaza societatea timpului (cea divină, cea civilă şi cea a opiniei) oamenii se tem cel mai mult de cea a reputaţiei, a opiniei.

chiperi nicolae
Sintem un popor idiot, pina la proba contrara.

niki vranceanu
perioada Nastase a fost printre cele mai rele din istoria Romaniei! A fost perioada in care iti murea speranta in suflet. A fost perioada in care ti se spunea clar ca n-ai voie decat ceea ce ti se dadea voie. A fost cam ca in comunism, cu diferența ca cei care erau mari si tari mai aveau si nesimtirea sa te sfideze ca ei si-au dat voie singuri si astfel ...ei pot!Omul e un pradator... Dumneata esti om de stiinta, ce naiba? Fostul mascul alfa a cazut, haita se infrupta din carnea sa. Cei care candva contestandu-i autoritatea au fost sfâșiați de alfa, acum se înfrupta cu nesat din starvul mort...

calin cazan
prostia e in actiune.

andreia moraru
judeca un om dupa cum se poarta cu cei asupra carora are putere (reala sau simbolica) si pe care ii considera rai, acolo afli adevarata masura a umanitatii lui.

edit roman
Din pacate traim niste vremuri in care ne caracterizeaza rautatea,invidia...Daca putem face cuiva un rau i-l facem din toata inima!Senzatia mea este ca nu mai putem discuta de omenie!E atat de rara incat si daca o intalnim,nu o recunoastem!

silvia STANCIU
meseria de baza a celor fara serviciu, fara perspective, fara viitor, fara verticalitate si personalitate este carcoteala? Au satisfactie cand stau drept si judeca stramb, aici, pe Fb....ptc in rest cine ii baga in seama...?...unde se pot desfasura...? Este locul unde NIMENI poate da cu parul

ovidiu bojan
Facebook nu e decat un alt loc unde sa ne manifestam pasiunile primitive. Pe de alta parte faptul ca exista oaze de bun simt,compasiune si inteligenta de care ma agat,ma ajuta sa realizez ca exista si valoare in jur. Ar fi mare pacat ca tocmai cei care pot comenta fara ca umorile furiei primitive sa-i napadeasca sa se retraga. Oricum pe facebook poti sterge comentariile neavenite si bloca persoanele nedorite ceea ce din pacate nu poti face dincolo de zidurile casei tale.

aimee dobrescu
doar cei care nu stiu sa lupt e...doresc moartea adversarului...prin asta se recunoaste infrant

dan stoica
Traim intr-o lume in care omul crede ca a fi patriot inseamna a urî pe cineva, a fi vertical, inseamna sa te inalti pe varful picioarelor ca scuipi de sus pe cineva. Si de la cat mai mare distanta ca sa nu poata nimeni sa/ti de un raspuns pe masura. Aici la Viena vremea e mohorata si tara mea de suflet e tot mai departe...

EU
Se instaleaza haosul. De acum ne putem astepta la orice.

elan
ce plang pe la tv borfasii pesedisti, ce repede uita cine a distrus cu adevarat aceasta tara, cine a vandut la fier vechi toata industria, cine a distrus agricultura si a explodat coruptia, acest infractor trebuia condamnat in dosarul tamara, privatizarea petrom, contractul bechtel etc etc, ce a primit el e o vacanta, in China il astepta glontul ..

parintele gaozarie
Impuscati ca pe ciori pe toti ce au subminat economia nationala dupa 1989! Au transformat poporul roman in sclavi la straini! E timpul bilantului! E timpul ca poporul roman sa-si decida propria soarta si fara absolut nici o mila sa nu-i crute pe dusmanii care au supt sangele poporului roman,de dupa 1989 si pana acum! Apropo pe Ceausescu l-au impuscat foarte repede,unul din motive a fost cica subminarea economiei nationale! Pai daca Ceausescu a submninat economia nationala,cei dupa 1989 ce au facut?!!!!!!!!!!

diana soare
Traim intr-o societate care se dezumanizeaza pe zi ce trece mai mult

alexandru petria:
Suntem bolnavi de ura din cauza regimului dement al lui Basescu. Episodul cu Nastase a scos josnicia la suprafata. Ca niciodata. Pasiunile au luat foc. Personal, am incercat sa fiu echilibrat, sa nu inghit nici o manipulare. Asta-i rostul unui intelectual normal, in definitiv, sa afirme doar ce crede.

noi ceilalţi


autor: livia stefan


dedic această postare tuturor oamenilor cumsecade.

oamenii cumsecade n-ar mai trebui să existe.
oamenii cumsecade sunt proşti, vulgari, cu prejudecăţi şi, cel mai mult, oamenii cumsecade urăsc.
oamenii cumsecade îşi bat copilul pe stradă când copilul le face figuri.
oamenii cumsecade întorc capul atunci când o femeie este atacată în plină zi.
oamenii cumsecade nu se implică.
oamenii cumsecade nu protestează.
oamenii cumsecade judecă.
oamenii cumsecade nu iartă.
oamenii cumsecade nu te vor în lumea lor pentru că eşti golan, tatuat, născut prematur, homosexual, roackăr, punkist, hippiot, pentru că duhneşti, pentru că bei, pentru că scrii, pentru că visezi, pentru că eşti schizofrenic, retardat, liber.
oamenii cumsecade se vor uita întotdeauna la ştirile de la ora 5.
oamenii cumsecade sunt răul absolut.
oamenii cumsecade îţi înjură mortul în cuvinte alese.
oamenii cumsecade bârfesc.
oamenii cumsecade te distrug.
oamenii cumsecade nu vor înţelege niciodată arta.
oamenii cumsecade plătesc popii şi dau şpagă medicilor.
oamenii cumsecade pupă icoanele cu viclenie.
oamenii cumsecade nu acceptă sinceritatea.
oamenii cumsecade sunt adevăratele maşinării ale războiului din noi înşine şi de peste tot. 
oamenii cumsecade sunt dictatori.

dedic această postare tuturor celor care au fost şi vor fi anihiliaţi de oamenii cumsecade.

dedic această postare absurdului.
crimei
violului
abandonului
frustrărilor
minciunilor
sărăciei
bolilor psihice  
urâtului din noi


 frumuseţea nu mai e ce-a fost.
nu vă feriţi!

pulsul pe facebook: 21 iunie


Corneliu FLOREA: 
Buddha a avut înţelepciunea să precizeze că nimic nu este stabil şi veşnic în univers şi fiecare trebuie să observe şi să contemple tot ce este în jurul lui! Astfel, punând curiozitatea, observaţia şi meditaţia înainte unei dogme, Buddha a eliberat omul, gândirea şi acţiunile sale, conturând în învăţăturile sale, doar că toţi suntem egali între noi şi trebuie să trăim în înţelegere şi armonie, în cordialitate prin înţelepciune şi morală. Armonia fiind sublimul convieţuirii umane. Nu, omenirea de mii de ani nu se mulţumeşte doar cu plăsmuiri divine sau biblice, cu porunci şi canoane, cu percepte şi dogme ci caută concret începutul şi pe începutorul lumii, lume care a pornit de la un atom şi a ajuns la univers, cu toate ale ei. Aşa e omul iscoditor peste limitele sale de înţelegere şi cunoaştere pe care le are. Cosmologia modernă, cu care începe marele tur, a ajuns deja la o concluzie fermă: Universul nostru în forma actuală nu este nici etern nici static. Această teză demonstrată retează, fără graţie, eternităţile ca realităţi, inclusiv conceptul de suflet. Punct. În continuare Dalai Lama etalează idei, concepte şi fapte despre permanenta modificare a universului început acum, aproximativ, zece, cincisprezece miliarde de ani cu acel Big Bang – explozie de univers – după care urmează perioade de ordine şi haus ale universului, până ce se sfârşeşte printr-un Big Crunch, pe care-l traducem în acest caz cu marea contracţie, atât de mare încât tot universul, probabil, intră într-un singur atom, care apoi, din nou poate să explodeze într-un cu totul şi cu totul alt nou univers.

adrian cocosila:
Pierderea cu buna stiinta sau din neglijenta a darurilor sau a darului de la Dumnezeu inseamna refuzul de a innoi firea omeneasca. Sa retinem ca nu este om lipsit de dar din partea lui Dumnezeu. Si sa nu uitam ca daca darul pe care il avem noi este prezent si in alti semeni, nu e dovada unei lipse de creativitati din partea lui Dumnezeu. Caci fiecare dintre noi primeste de la El o putere de a inmulti darul intr-un mod unic, iesit din comun.

kilimanjaro:
ma tem ca 70-75 la suta dintre romani abia daca au coborât din copaci, lor le trebuie sa fie condusi de oameni ce le promit zilnic lapte si miere. Afara de asta tocanitzarul roman e o specie de homo sapiens puturozius. Un mutant gen "muietzi is posmagii" sau "da-mi !", dar sa nu coste nimic. Un pomanagiu balcanic.

Andreea Leonte:
Informaţie există, dar cât de valoroasă este? Şi când avem timp să şi filtrăm ce consumăm? Când mai avem timp să ne bucurăm de recompensa cititului, oricare ar fi ea, când news feed-ul Facebook-ului pompează continuu, informaţii dintre cele mai diverse şi mai neînsemnate, iar noi nu ne permitem stresul de a nu fi acolo… Cum ne mai punem în funcţiune liberul arbitru când dimensiunea socială a informaţiei a devenit mai puternică decât informaţia în sine? Şi când mai producem şi noi ceva, dacă tot timpul stăm pe net şi citim şi sharuim şi comentăm? Ne putem asuma pericolul conturării unei minţi colective fără să luăm în seamă individul? Gândiţi-vă la viitorul nu prea îndepărtat, când nu vor mai fi munci pe care roboţii sau inteligenţa artificială să nu le poată face. Cum ne vom câştiga existenţa? Pe ce ne vom câştiga banii? Pe gânduri, idei, concepte care să contribuie la progresul societăţii. Creativitatea, şi nu banii, vor fi adevărata valoare economică. Publicul trebuie pregătit, îndemnat şi încurajat să-şi exercite gândirea critică şi abilităţile creative latente şi să nu mai adopte pasiv opinii. Cu atât mai mult cu cât cantitatea informaţiei disponibile pe internet dezechilibrează balanţa în defavoarea calităţii. Joseph Beuys a propus o teorie pe care am îmbrăţişat-o cu convingere: el insista că fiecare persoană care gândeşte şi simte este, prin definiţie, un artist. Orice persoană este un artist plastic care trebuie să-si găsească singur calea. La Beuys, arta nu reprezintă o profesie, o specializare, ci mai degrabă o atitudine profund umanitară, un alt tip de lifestyle. Creativitatea se deprinde, este ca un obicei pe care trebuie să-l învăţăm. Iar printre jucătorii care pot ajuta publicul să deprindă obiceiul gândirii critice şi creative sunt şi blogerii, noii jurnalişti civici. Tratând publicul cu bun simţ, de la egal la egal, oferindu-i opinii personale şi articole autentice, poveşti care provoacă gândirea critică şi care îl inspiră să creeze. Oferind conţinut mai cumpătat şi mai valoros, creat cu simţul responsabilităţii. Şi în social media, mai puţin poate însemna mai mult.

Mihail Neamtu:
Omul găunos e opusul ființei verticale, capabilă de duel frontal și confruntare deschisă. "Lipsit de probe sigure", spune DEX-ul, deci gata să-ți inventeze culpe imaginare, să-ți dezgroape morții, să te denunțe la vecini și prieteni, să arunce pretutindeni sămânța îndoielii. Insul găunos are apucături de țață, se topește în voluptatea bârfei și e mereu bucuros să plimbe vorba aiurea prin târg.

Cezar Dima:
Trăim într-un cult vioi al buşelii generale. Buşeală înăuntrul aceluiaşi partid, între partidele (temporar) aliate şi, încă mai abitir, între partidele duşmane. Buşeală, în sfîrşit, dinspre politicieni spre popor şi viceversa (cu deosebirea că poporul nu poate da ghionturi decît o dată la patru ani). Care va să zică, nu mă aşteptam la mari noutăţi. Şi totuşi, ca să fiu sincer, mă aşteptam la ceva mai multă inteligenţă.

Teodoriu Sorin:
Poporul roman este ciudat, nu face nimic sa schimbe esenta, in schimb se bucura pentru faptele reprobabile facute de X sau Y acum 8-9 ani.

Roman Delia Maria: 
Asta care a furat de-a rupt, a jefuit tara asta, a vandut Petrom-ul si alte companii romanesti este considerat un ''om ca noi toti''.
Interesant!! N-are rost sa aparati cu vehementa un infractor!!! Si observ ca intrebarea: ce-am fi facut daca eram in locul lui '' o intalnesc tot mai des. Pai in primul rand n-ajungeam in locul lui!!!!

Lucian Mindruta:
Ati inteles, da? Ei nu sunt ca voi.
Voi, cand sunteti condamnati, va faceti bagajul si plecati.
Voi cand sunteti furati, faceti o plangere la politie si uitati.
Voi, cand sunteti pacaliti, mai votati o data cu pacalicii.
Voi, cand sunteti dati la o parte, semnalizati dreapta si oftati.
Voi, cand sunteti dezamagiti, mai chemati o data clownii cu telecomanda, mincionosii cu microfonul, hotii cu zambetul tras la repezeala peste machiaj.
Voi, care nu stiti oricum ce drepturi aveti si ce datorii au ei, degeaba va intrebati:
Era Nastase pe lista neagra a lui Base?
Si Base pe lista neagra a lui Nastase?
Nu e intrebarea noastra.
Intrebarea noastra e de ce cu totii, 21 de milioane, suntem pe lista alba si murdara de noroi a cetatenilor de mana a doua?
De ce puscaria e sub demnitatea unora
Dar umilinta e datoria tuturor celorlalti?

gabriel andronache:

Oamenii nu mai au prieteni, ci amici. Tinerii nu mai trăiesc poveşti de dragoste, ci „relaţii“. Nu mai jucăm table cu vecinii, ci îi spionăm să vedem cine intră şi cine iese din casa lor. Când vedem pe stradă o veche cunoştinţă, o evităm, gândindu-ne că ne-ar putea plictisi cu evocarea amintirilor comune. Nu mai avem timp de nimeni, dar avem timp de talk-show-uri TV. Tehnica ne-a izolat în case. „Băcănia din colţ“ a devenit o legendă. Putem comanda pe internet orice, de la plastilină la computere. În supermarketuri trecem pe la casele de marcat ca oile prin strungă. Din când în când, auzim în difuzoare: „89 este chemat la raionul de electrocasnice“. Cine o fi 89? Cui îi pasă? Familia e mulţumită că el are un salariu, chiar dacă la serviciu i se spune 89. Poate că îl întâlnim în autobuz şi habar n-avem că el e 89 de la supermarket. Sau că alt călător e 76 de la supermarketul concurent. Iar când 89 sau 76 vor dispărea, şefii lor vor ridica din umeri, căutând alte numere, ceva mai norocoase. Multinaţionala trebuie să meargă mai departe. Oamenii trebuie şi ei să progreseze, să înveţe a deveni numere şi ID-uri. Să facă eforturi de a deveni „monştri sacri“, factori de producţie, electori, eşantioane reprezentative, „cap de locuitor“, „subiecţi“, „focus grup“. Orice, dar nu oameni.

Aseară, România s-a strâns în jurul lui Adrian Năstase, neştiind încotro să o ia. Tragedia oprise hoarda, pentru câteva clipe, din drumul spre înregimentarea lipsită de identitate. Aseară, România a avut şansa să se salveze de la pierderea însuşirii de a compătimi. Sper că o va folosi.



miercuri, 20 iunie 2012

capitalism sau socialism?


sursa :http://www.alternativaromaniei.com


Nu, nu este deloc simplu, în primul rând pentru că discutăm de un popor obosit de o sumedenie de proști și rău voitori care s-au infiltrat în politica românească dupa Revoluție, oameni fără valoare, dar și mai mult, oameni fără bun simț, dar care acum vor să construiască "România bunului simț", oameni care au înțeles că România se îndreaptă către un sistem care le oferă lor o țară și nu ar accepta ideea că țara ar trebui să furnizeze conducători în interesul național.
Nu este simplu, pentru că mereu planurile s-au schimbat funcție de un așa zis ajutor care trebuie să vină de afară și nu am înțeles foarte bine că acest ajutor nu vine numai ca o simplă susținere dezinteresată. Nu am înțeles că acest sistem capitalist penetrează acolo unde poate avea avantaj și că cei ce îl conduc nu au o mare compasiune față de problemele celor care trăiesc în țările care solicită ajutor. Pentru că nu am înțeles ce înseamnă capitalismul și pentru că ni se impune unul creat de un grup de așa ziși politicieni aserviți occidentului în interesul lor și al grupului mare din care fac parte. Pentru acest motiv noi dăm interpretări care par că ne convin, dar care de multe ori sunt în contradicție cu sistemul capitalist creat în zeci de ani și manevrat cu perversitate, un sistem în care cei care îl conduc au o vastă experiență și nu acceptă decât valorificați și nu valorificatori ai sistemului.
Pentru a crea o alternativă, trebuie în primul rând să știm de ce ne este necesară, dupa care trebuie să știm ce am pierdut în acești ani, cum putem contracara și elimina pierderile, să ne dorim să câștigăm și să încercăm să găsim căile de obținere a succesului.
Fără a ști ceea ce am pierdut și a fi sinceri cu noi înșine, nu putem discuta de dorința unei alternative. La fel, fără a ști ce ne poate aduce viitorul acceptând acest sistem capitalist.
Sunt suficienți români care gândesc și pot să schimbe ceva fară intervenții de afară, fară oameni cu nume germane, franceze, engleze și așa mai departe, oameni cu alte obiceiuri, tradiții, cu alte viziuni legate de familie, religie, relații interumane și perspective economice și sociale.
Să ne gândim că acești oameni care conduc destinele românilor la toate nivelele nu câștigă din taxe, venitul lor oficial reflectat de salariul primit pentru așa zisa activitate desfășurată, este o mică parte din venitul lor total, cu toate că există o parte mascată a veniturilor realizate de ei care se constituie în afaceri ale anumitor firme dubioase, făcute cu statul. Cea mai mare parte a veniturilor acestor oameni, așa ziși "lideri", pe diferite trepte ale societății, fără rușine este obținut din afaceri și influentă, deci practic toate hainele pe care le purtăm, tot ceea ce mâncăm și practic aproape oriunde cheltuim, toate acestea sunt surse ale veniturilor lor, pe care nu le putem evita pentru că ei controlează aproape totul în interesul lor și le folosesc că pârghii de supunere a maselor.
Socialismul nu mai este nici el ceea ce a fost, nici în Europa și nici pe alte continente.
Cea mai mare vină pentru ceea ce se întâmplă acum în țară, în opinia mea, o au oamenii din presa scrisă și audio-vizualul si politicienii corupți și care corup.
MEDIA nu a reușit sub nici o formă, dar nici nu a dorit, să informeze populația despre ceea ce înseamnă capitalism, ce aduce el (poate nici ei nu stiau, iar acum când au bani nu mai sunt interesați să se știe), care sunt aspectele favorabile și cele nefavorabile, nu a reușit să explice că ceea ce este rău în acest occident va veni cu repeziciune în România și va fi asimilat cu aceași viteză și chiar dorit de unii, dar ceea ce această societate vestică are bun nu va ajunge în România, ci va trebui creat în țară, chiar uneori copiat unde este cazul, va trebui să se muncească pentru implementarea a ceea ce este bun.

Ce am pierdut și este vizibil, aderând innocent și cu zâmbetul pe buze, la acest capitalism sălbatic și necunoscut de noi ?
1. Am pierdut RESPECTUL față de cei din jurul nostru și față de noi înșine, am pierdut atitudinea aceea de a ne ridica în picioare în fața unui om în vârstă sau al unei doamne gravide și de a-i oferi locul pe scaun în autobuz, în respect pentru vârsta omului din față noastră, dar și pentru efortul făcut de el pentru a plăti anii de școală în care am învățat .
-Am pierdut respectul față de vecinii pe care îi salutam, dar nu o mai facem, motiv pentru care nu mai avem timp să îi ascultăm și să socializam cu ei.
-Am pierdut respectul față de profesori, pe care îi sfidăm conducând mașini care nu reflectă valoarea noastră, dar în care părinții ne-au împins pentru a fi ceea ce ei și-au dorit și nu au fost, uitând ce sunt. Am pierdut respectul față de acești profesori, ne-purtând uniformă și ne-ridicându-ne în picioare la intrarea lor în clasă. Am pierdut respectul față de procesul de învățământ și credința că acolo ne formăm.
-Am pierdut respectul față de părinți, cărora prea puțini copii le mai spun “sărut mâna mama sau tată”, părinți care par obosiți în a mai prelua și înțelege un comportament ieftin și fără substanță abordat și copiat de pe strada occidentală.
-Am pierdut respectul față de tradițiile noastre, față de imaginea de familie, față de obiceiuri și facem zilnic câte un pas în direcția pierderii indentității noastre.
-Am pierdut manierele care ne-au consacrat de-a lungul anilor trăiți în așa zisul communism; extrem de mulți tineri nu știu să sărute mâna unei doamne sau cum să de-a mâna cu o persoană în mod politicos. Nu ne mai uităm în ochii partenerului de discuție cu deschiderea pe care o aveam.
2.  Am pierdut capacitatea de a avea dubii și am devenit prea creduli, poate din cauză că suntem prea dezinformați sau greșit informați. Avem certitudini, mulți dintre noi și credem că știm, ne-am creat o personalitate a binelui artificial.
3.  Am pierdut mulți dintre noi identitatea culturală și respectul față de cultura noastră și am îmbrățișat manelele țigănești și obiceiruile lor. Acești țigani ne-au complexat cu achizițiile lor mizerabile și i-am acceptat să se introducă peste tot, dar numai la școală nu am putut să îi convingem să meargă. Înainte de 1989 aceste tradiții țigănești și muzica lor vulgară erau izolate în comunitatea lor, care și ea arăta altfel, iar românii se respectau și erau priviți în occident și pretutindeni, cu alți ochi.
4.  Am pierdut moralul și ambiția săracului curat și inteligent în favoarea  banului, am pierdut dorința aceea de a fi mai buni, chiar și decât cei mai dotați occidentali, atât în școală cât și în sport, am împrumutat de la ei ceea ce a fost mai rău și am pierdut din simțul și știința competiției. Să ne amintim de întâlnirile sportive când aprindeam făclii pe stadioane și sărbătoream victoriile în fața unor adversari redutabili, iar pe panourile de pe marginea stadionului scria “au învins Dacii” (Victoria cu campioana mondială la fotbal din acea vreme, Italia, pe care am îngenuncheat-o la București), când plângeam văzând gimnastele noastre făcând legea în toate sălile de concurs din lume, dar și multe alte concursuri și olimpiade. Purtam steagul românesc în mâini și în suflet și nu ne îmbrobodeam cu basmale cu steagul american și nici nu ne îmbrăcam cu tricouri cu nume ale țărilor vestice. Aveam respect pentru ei și îi primeam cu pâine și sare, dar în competiții atitudinea era diferită, doream să îi învingem și o făceam. Nu trebuie să uităm olimpicii noștri care ne-au reprezentat la diverse olimpiade internaționale de matematică, fizică, chimie și multe altele, obținând succese care au făcut ca reprezentanți ai țărilor dezvoltate economic să pună capul în pământ. Vroiam să învingem și o făceam pe bani puțini și uneori deloc, credeam în noi și nu ne interesa cu cine intram în competiție. Din păcate, am adoptat stilul lor de viață occidental și privim competiția ca ceva trecător care va mai veni și fără importanță.

Ce am câștigat din acest proces de acceptare a capitalismului cu reguli impuse, nescrise și modificabile zilnic în interesul unor grupuri?
1.  Am câștigat că am luat contact direct prin vizite și schimburi de opinii cu o societate care are problemele ei și de la care din păcate am înțeles că trebuiesc luate întâi problemele, iar ei ni le-au transferat fără rușine.
2.  Ne-am bucurat că putem avea acces la bunuri la care nu ne puteam gândi și că putem munci pe bani adevărați fară să ne gândim cât muncim și dacă mai avem timp pentru noi și pentru familiile noastre.
Ne-am bucurat că putem apela la bănci pentru a primi credite pe care nu am înțeles prea bine că trebuiesc date înapoi în condiții dezavantajoase și variabile, am obținut cărți de credit care ne-au permis să cheltuim și să punem și mai mare presiune pe noi înșine și pe familiile noastre, în timp ce nimeni nu ne explică că ei încearcă să ne valorifice.
3.  Ne-am bucurat că putem cumpăra case uriașe cu multe camere, în multe dintre ele intrând o dată pe lună, dar plătind pentru ele și considerând că am realizat ceva, dar cu ce sacrificiu ?
4.  Am câștigat accesul la niște legislații care permit consumul de droguri și consideră ca legală prostituția, dar nu ne-am gândit că aceste “facilitați” sunt costisitoare, mai ales în condițiile unei crize profunde și ale unui sistem în care ciclicitatea crizelor oferă sincope financiare destul de dure.

intrebari: -
-Am dorit noi acest capitalism?
-Am dorit noi ca aceste “facilități”să creeze, prin consumul lor, din omul pe care îl intâlnim pe stradă, la piată, la birou sau în alte locuri, un criminal?
-Am dorit noi ca pe prima pagină a ziarelor de mare tiraj din țară să apară împărțirea zonelor de influență între găști țigănești în marile orașe și să ne ținem copiii în casă de frică?
-A pus acest capitalism pe fiecare om pe palierul social pe care îl merită, a dat el imaginea evoluției prin scara valorică creată sau a destabilizat și creat imaginea că evoluția va stagna candva?
-Cât și până unde ar putea să ne conducă acești bieți semi-analfabeți și să ne distragă atenția cu poveștile lor din Media?
-Pot apare asemenea specimene cu caracter mai mult decât îndoielnic, într-o societate socialistă bazată pe echitate și dreptate socială?
-Ce remarcă putem emite legat de sisteme politice, sociale și economice? -pentru că fără a avea cristalizat un potențial sistem favorabil României și pașii pentru crearea lui, este inutil să purtăm discuții sterile.
Este clar că așa zisul comunism cu regulile lui rigide create de regimul Ceaușescu, prin oamenii din jurul lui, își dorea crearea unei noi naturi umane ceea ce s-a dovedit utopic și s-a întâmplat inevitabilul, chiar dacă o serie de aspecte le regretăm acum și încă mai discutăm de generația care poate spune ”era mai bine” și întradevăr este bine că ea există și poate să ne ofere o alternativă, cel puțin teoretică, din care să alegem.

Capitalismul în schimb, pare că se dorește a fi în opoziție și că dorește binele oamenilor ce trăiesc în acest sistem, dar în realitate, aceia care îl proslăvesc studiază în cele mai mici amănunte natura umană și o speculează în interesul unui grup care acumuleaza averi incredibile, acest sistem speculează natura umană indiferent de palierul social, indiferent de consecințe și crează pârghiile pentru exploatarea individului și sfidarea lui din toate unghiurile. Capitalismul nu valorifică natura umană în direcția creerii bunăstării pentru popor, ci speculează natura umană în vederea obținerii de câștiguri enorme în favoarea lor, a celor care l-au promovat și celor care au înțeles, fără scrupule, cum trebuie să funcționeze un astfel de sistem, a celor care au caracterul adaptat lipsei de respect față de oameni și în respect față de bani și de crearea de imagine.

In anumite medii occidentale, unele dintre ele creatoare de imagine, românii sunt văzuți prin comentariile făcute, ca națiunea cu cel mai accentuat simț de autodistrugere, de răzbunare în defavoarea ei și de distrugere a tot ce este în jurul ei, fără a realiza că în tot ce există în România, este o parte din munca oamenilor, din efortul lor, iar pentru refacerea acestora va fi necesar ca ei, românii, să muncească și mai mult și să trăiască frustrări din ce în ce mai mari.
Paradoxul pe care îl trăim și despre care ne punem tot felul de întrebări, este cum de occidentul pare atât de pueril și pompează bani îndatorându-ne pe generații, într-un guvern incapabil și niște structuri de stat care de la început par a fi fără șansa de câștig, care par a fi pierderi indiscutabile. Acest paradox se risipește, când ne gândim la efectele pozitive pe care le au aceste împrumuturi, pe termen scurt sau lung, asupra acestor organizații financiare mondiale care ne dau bani, efecte de care ele beneficiază din plin.
Ceea ce este vizibil pentru noi toți, este faptul că Uniunea Europeană ne-a îndrumat către “cămătari” și anume FMI și Banca Mondială, într-un final în care și-a dat seama că la modul cum gândesc guvernanții și conducerile ministerelor, nu se poate ajunge la un nivel de eficientă, ci doar părem dornici de a fi valorificați, iar ei nu văd de ce nu ar face-o. Ne-au dat la cămătari pentru că ei ca "frați" nu ne puteau impune condițiile pe care ni le impuneau "cămătarii". Acest UE a încercat și încearcă să ne disciplineze prin FMI și se pare că va reuși cu așa niște incapabili la conducerea țării.  Ratații de guvernanți au acceptat spunând că este șansa noastră, adoptând unele programe economice și sociale impuse, de o stupiditate fără margini. Au acceptat să reducă personalul din structurile administrației (guvern), care este drept că reprezentau structuri greoaie și încărcate inutil uneori, dar nimeni nu a pus problema că acești oameni sunt fără șansă, ca și mulți alții, aceasta datorită faptului că segmentul privat al economiei nu are cum să absoarbă atâția oameni. Nimeni din guvernul măscăricilor nu a pus problema educației și construirii de școli, pentru că este evident pentru orice novice în studii economice, că nu se poate întrevede nici o șansă de a rambursa datoriile cu generații de analfabeți și cu o școala la 20 de comune și aceea vai de mama ei, cu copii care parcurg cu bicicleta mai mulți kilometri până la cea mai apropiată școală și cu profesori care trăiesc restrictiv economic de la un salariu la altul, sfidați fiind de nonvalori. Dacă în socialism țăranul putea să își trimită copilul la școală, chiar și Ceaușescu înțelegând necesitatea școlii, copilul de țăran putând parcurge toate treptele de învățământ și de cele mai multe ori devenind un specialist redutabil, acum acest țăran nu mai are, ca și alte categorii de oameni care muncesc, nici o șansă în a plăti un minim de confort pentru copilul lui cu scopul de a învăța. Ce motivație mai are el, ce simte el și toți cei care nu mai au nici o șansă pentru copiii lor, care nu au șansa să plătească nici măcar cărțile, nemaivorbind de alte cheltuieli generate de procesul de învățământ.
Ce au făcut guvernanții noștri în contact cu aceste instituții financiare mondiale pentru a restabili echilibrul financiar în țară și a îndrepta România pe un drum favorabil? S-au ploconit și s-au mulțumit că mai au ceva de furat iar o parte din bani să îi redirecționeze prin intermediul firmelor occidentale înapoi în țările de unde au venit sau în țările interesate ca România să împrumute, mai precis să facă jocul occidentului, iar în final omul de rând să trăiască complexul de inferioritate în fața unor agramați și nesimțiți și să plătească nota de plată.
Alternativa, la ceea ce se întâmplă acum în România, nu poate fi alta, în opinia mea, decât socialismul, care într-un fel sau altul a fost și este îmbrățișat, tacit, chiar de cea mai mare putere economică a lumii și anume SUA, prin Președintele Obama.
Președintele Obama știe și a trăit etapele când SUA a fost o țară cu un pronunțat caracter socialist, în care fiecare avea dreptul la sistemul de sănătate, la un sistem educațional nediscriminator, care a generat valori dintre oamenii săraci, fiecare putea munci în condiții de securitate socială, în care guvernul întindea mâna fiecărui cetățean, nu pentru a-i lua din buzunar, ci pentru a-l ajuta, el a trăit momentele când America era respectată și nu mai este, el a trăit momentele când cu mult mai puțini multimiliardari, țara aceea avea o imagine la care tânjeam cu toții și nu o mai are, a trăit momentul când statul mai conta în contact cu marile companii care acum fac legea și distrug structurile democrat alese ale statului, pentru că ele sunt statul, iar statul propriu-zis trebuie să le ceară lor aprobarea atunci când realizează programe guvernamentale îndreptate către sprijinul populației.